10 decembrie, zi liberă pentru studenţi, pentru alegerile parlamentare

10 decembrie, zi liberă pentru studenţi, pentru alegerile parlamentare

Guvernul a aprobat marţi o notă prin care se propune suspendarea cursurilor pe 10 decembrie, a doua zi după alegerile parlamentare, urmând ca instituţiile universitare să decidă în baza autonomiei proprii data la care vor recupera ziua liberă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, informează Jurnalul Naţional.

Ideea de a le da studenţilor liber de 10 decembrie i-a fost sugerată premierului Victor Ponta de către un tânăr, care a vizitat sâmbătă Palatul Victoria, de Ziua Porţilor Deschise. Tânărul a afirmat că studenţii au nevoie de o zi liberă, pentru a putea să meargă în localităţile de domiciliu să-şi exercite dreptul de vot şi să reuşească să revină la cursuri. La scurt timp şeful Guvernului a anunţat că ministrul Educaţiei a fost contactat şi că este de acord cu propunerea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.