Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au întocmit, în ultimele 24 de ore, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă pe numele a patru cetăţeni români, respectiv au ridicat în vederea confiscării aproximativ 10.000 pachete ţigări.
Ieri, 18 iunie 2013, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 1.00, o patrulă a poliţiei de frontieră a observat două persoane, pe direcţia localităţii Sarasău, în timp ce transportau colete voluminoase de la frontieră spre interiorul ţării.
Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care bărbaţii au abandonat coletele şi au fugit în direcţii diferite.
S-a procedat la monitorizarea zonei, iar după câteva ore au fost depistaţi doi bărbaţi care s-au îndreptat spre coletele abandonate cu intenţia de a le prelua, moment în care lucrătorii noştri i-au reţinut şi identificat ca fiind S. Ioan de 25 de ani şi B. Marian de 24 de ani, ambii din localitatea Sarasău, jud. Maramureş.
La cercetarea terenului au fost descoperite 9 baxuri ce conţineau cantitatea de 4.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 40.320 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării.
Cetăţenilor români li s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă, iar în continuare se efectuează cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SALVAMONT: Femeie cu probleme medicale, recuperată din zona Ulmoasa
10.000 pachete ţigări confiscate şi patru cetăţeni români cercetaţi pentru contrabandă

Lasa un raspuns