1.500 de militari vor defila pe sub Arcul de Trium din Capitala

1.500 de militari vor defila pe sub Arcul de Trium din Capitala

Peste 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Pază vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11,00, la parada militară organizată de Ziua Naţională a României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

Manifestările dedicate Zilei Naţionale au început la ora 8,00, cu ceremonialul depunerilor de coroane la Monumentul ”Eroilor militari romani căzuţi la datorie” din Parcul Copilului. De la ora 10,00 are loc ceremonialul depunerilor de coroane la Monumentul ”Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol I, iar începând cu ora 11,00, în zona Arcului de Triumf, va avea loc o paradă militară.

Începând cu ora 17,40, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, vor avea loc un ceremonial militar şi un concert de cântece ostăşeşti, urmate de retragerea cu torţe a militarilor din Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul" pe itinerariul Palatul Cercului Militar Naţional, bulevardul Regina Elisabeta, Piaţa Operei, Piaţa Leu, bulevardul General Vasile Milea.

În pas de defilare pe sub Arcul de Triumf vor trece aproximativ 400 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi piloţi ai MAI, cu tehnica din dotare.

Blocul de defilare al MAI este format din trei subunităţi de jandarmi şi pompieri, un detaşament de tehnică aparţinând Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, o formaţiune de cavalerie a Jandarmeriei Capitalei, precum şi un detaşament de tehnică de aviaţie aparţinând Inspectoratului General pentru Aviaţie.

La parada militară organizată în Capitală, Ministerul Administraţiei şi Internelor va fi prezent cu nouă echipaje moto de poliţie şi 16 autospeciale şi autolaboratoare, 13 autospeciale de transport şi trei echipaje moto folosite de jandarmi, trei ATV-uri, 12 autospeciale şi două ambarcaţiuni aparţinând poliţiştilor de frontieră, precum şi 15 autospeciale şi ambulanţe, două motociclete şi două bărci pneumatice folosite de pompierii militari în misiunile specifice (descarcerare, stingere incendii, intervenţie la înălţime şi la accidente colective).

Blocul de paradă al MAI va fi deschis de trei elicoptere aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie, care vor survola Arcul de Triumf. Comanda blocului de defilare, drapelul şi garda port-drapel aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor vor fi asigurate de Jandarmeria Română.

De asemenea, de 1 Decembrie, militarii români aflaţi în misiune în teatrele de operaţii vor organiza manifestări specifice dedicate Zilei Naţionale a României şi reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori şi solemnităţi de retragere cu torţe.

Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară iar la bordul navelor maritime şi fluviale militare se va ridica Marele Pavoaz.

În ceea ce priveşte măsurile de ordine publică, aproximativ 500 de jandarmi ai Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti vor fi mobilizaţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi pentru protecţia participanţilor la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale.

Jandarmeria va asigura măsurile de ordine publică în zona Arcului de Triumf, la Monumentul ”Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol I şi la Monumentul ”Eroilor militari români căzuţi la datorie” din Parcul Copilului.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite Jandarmeria Capitalei le recomandă celor care vor participa la manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite sprijin patrulelor de jandarmi.

În întreaga ţară, peste 5.000 de jandarmi vor asigura joi, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, măsurile de ordine publică pentru buna desfăşurare a paradelor militare, a depunerilor de coroane de flori şi a manifestărilor cultural-artistice, unde se estimează că va fi prezent un public numeros. AGERPRES

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.