Instituția Prefectului Maramureș anunță maraton de vaccinare în weekend
Maramureșenii care doresc să se vaccineze cu doze de vaccin Pfizer-BioNTech sau Johnson & Johnson vor avea ocazia să o facă la acest sfârșit de săptămână în parcarea Value Center de pe bulevardul București din Baia Mare. Programul de administrare a dozelor de vaccin Pfizer-BioNTech sau Johnson & Johnson este: sâmbătă, 13 noiembrie – duminică, 14 noiembrie, orele 12.00 – 20.00.
Instituția Prefectului-Județul Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Municipiul Baia Mare, Direcția de Sănătate Publică Maramureș, Baia Mare Value Center, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Pintea Viteazul” Maramureș, Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică și Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Maramureș organizează, în perioada 13 – 14 noiembrie 2021, Maratonul de Vaccinare în Centrul Comercial Baia Mare Value Centre.
Persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta, indiferent de localitatea de domiciliu fără programare, cu documente de identitate valabile (carte de identitate sau pașaport).
Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19 susțin reprezentanții Instituției Prefectului Maramureș