Author: Colaborator MaraMedia (Colaborator MaraMedia)

Articol
Peste 100 de verificări ale polițiștilor de la serviciul de investigare a criminalității economice

Peste 100 de verificări ale polițiștilor de la serviciul de investigare a criminalității economice

Ieri, 31 martie, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au continuat acţiunile pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanței Militare şi pentru prevenirea răspândirii COVID-19. De această dată au fost verificate 96 de societăți comerciale și 23 persoane fizice care desfășoară activităţi comerciale în Maramureș. Neregulile constatate au impus aplicarea a 20 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate a fost...

Articol
Prins beat la volan în toiul nopții

Prins beat la volan în toiul nopții

Azi noapte, în jurul orei 02.00, poliţiştii rutieri din Borşa au oprit un autoturism pentru control pe strada Victoriei din oraş. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 23 de ani din Borşa. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat pe acesta cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool...

Articol
Scandalagii potoliți de polițiști la Șomcuta Mare

Scandalagii potoliți de polițiști la Șomcuta Mare

Sesizați la 112 despre un scandal, polițiștii din Șomcuta Mare au intervenit ieri la prânz pe strada Mireșului din oraș. Primele verificări au stabilit că cinci persoane, care locuiesc în zonă, au pătruns în curtea imobilului unei alte persoane și pe fondul unei stări conflictuale au distrus un geam al imobilului respectiv. Toate persoanele implicate au...

Articol
VIDEO | Mișcare acasă, pentru menținerea tonusului muscular

VIDEO | Mișcare acasă, pentru menținerea tonusului muscular

Începând din 18 martie, sala Fitness World din Sighet și-a suspendat activitatea pe o perioadă nedeterminată, în urma ordinului de ministru privind suspendarea tuturor activităților sportive. Cu toate acestea, administratorul clubului, Kinga Ardelean, ține în continuarea legătura cu clientele sale, pe Facebook. Fiind o echipă foarte unită, fetele de la Kangoo continuă activitatea dincolo de sala de antrenament....

Articol
VIDEO | Reglementări noi în sistemul medical. Pacienții vor putea fi consultați la distanță

VIDEO | Reglementări noi în sistemul medical. Pacienții vor putea fi consultați la distanță

Guvernul a adoptat la începutul acestei săptămâni o hotărâre prin care medicilor le este permis să consulte pacienții la distanță, prin telefon sau videoconferință. De asemenea, aceștia vor putea elibera rețete online, pe email, iar cardul de sănătate va fi suspendat pe perioada stării de urgență. Pe perioada stării de urgență, vor fi aplicate o...

Articol
VIDEO | Ce lucrări se fac pe DJ 187 Valea Ruscovei

VIDEO | Ce lucrări se fac pe DJ 187 Valea Ruscovei

Lucrările de reabilitare a DJ 187, pe Valea Ruscovei, continuă în aceste zile. DJ 187 reprezintă una dintre cele mai importante axe de comunicație rutieră din Maramureș, deservind patru localități și vând o lungime de 19,7 km. Se execută lucrări la terasamente, la zonele unde au existat cedări de fundație, precum și la reabilitarea podurilor...

Articol
VIDEO | Detalii privind șomajul tehnic

VIDEO | Detalii privind șomajul tehnic

Peste 1500 de apeluri au primit inspectorii AJOFM Maramureș în ultimele zile de la angajatori care s-au informat despre șomajul tehnic. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș stă la dispoziția angajatorilor cu o adresă de email și două telefoane, special rezervate acestui gen de informații. Ordonața 30/2020 privind acordarea șomajului tehnic a suferit...

Articol
VIDEO | Înscrieri online pentru clasa pregătitoare

VIDEO | Înscrieri online pentru clasa pregătitoare

Având în vedere suspendarea cursurilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu COVID-19, înscrierea preşcolarilor în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2020-2021 se poate face de către părinţi online urmând ca validarea să se facă în prima săptămână după reluarea cursurilor. În contextul actual, părintele va trebui să acceseze site-ul http:inscriere.edu.ro/cerer, și să completeze online cererea de înscriere în clasa...

Articol
Consiliul Județean Maramureș a alocat 80 000 de lei pentru transportul persoanelor către spațiile de carantinare

Consiliul Județean Maramureș a alocat 80 000 de lei pentru transportul persoanelor către spațiile de carantinare

În cadrul ședinței de îndată a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc în 8 aprilie, aleșii județeni au aprobat contribuția Consiliului Județean Maramureș la diferite acțiuni finanțate din rezerva bugetară.  Astfel s-a decis alocarea a 80.000 lei către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș, în scopul decontării contravalorii...

Articol
VIDEO | Angajatorii pot să depună începând de azi solicitări pentru decontarea plăților privind șomajul tehnic

VIDEO | Angajatorii pot să depună începând de azi solicitări pentru decontarea plăților privind șomajul tehnic

A fost publicată ordonanță de urgență privind reglementarea șomajului tehnic. Angajatorii pot să depună începând de azi solicitări pentru decontarea plăților privind șomajul tehnic.  Angajatorii care doresc să depună solicitări pentru decontarea plăților prin această facilitate acordată de stat pentru angajații care au contracte de muncă suspendate pot depune aceste documente la Ministerul Muncii, respectiv în baza unei...