După o iarnă timpurie ușoară, un val de frig s-a dezvoltat între Extremul Orient (Japonia, nordul Chinei, Peninsula Coreeană) și Europa de Est (Rusia), înainte de a cuprinde în această săptămână întreaga Europă, scrie luni lachainemeteo.com.
Aceasta se explică prin prezența unui anticiclon foarte puternic și rece în Siberia care se extinde în întreaga Eurasie, provocând perturbații spre sud, în Japonia, dar și în zona de nord a Siberiei, iar în Scandinavia cu zăpadă din ce în ce mai abundentă și cu temperaturi de minus 20 de grade Celsius la nord de Stockholm.
Săptămâna trecută, zăpada a acoperit Japonia până la Hiroshima, fapt considerat excepțional. În partea de nord a arhipelagului japonez, stratul de zăpadă a atins aproape doi metri în 72 de ore, iar frigul care însoțește ninsoarea este de așteptat să consolideze înghețul toată săptămâna și să se producă noi ninsori.
Între sfârșitul lunii noiembrie și 10 decembrie temperaturile au fost deja foarte scăzute în centrul Rusia de până la minus 40 grade Celsius în zona lacului Baikal. După o pauză, frigul intens afectează din nou, de această dată Moscova, unde au fost minus 12 grade Celsius joi dimineață și un strat de zăpadă de 10 cm. În Finlanda și centrul Suediei temperaturile au ajuns la minus 25 până la minus 35 de grade Celsius, la Uppsala — de minus 20 de grade Celsius C și la Stockholm de minus 15 grade Celsius.
Această acumulare de aer foarte rece care a venit din Rusia se extinde în Germania și Franța iar de săptămâna viitoare în insulele britanice, fiind precedată de un viscol în weekendul abia încheiat.
Începând de luni, frigul invadează Europa. Temperaturile vor scădea iar frigul se va accentua și mai mult de marțea viitoare. Din cauza unui vânt de la estul și nord-estul continentului, de origine siberiană, temperaturi de minus 15 grade Celsius sunt posibile dimineața în estul Franței, precum și în majoritatea altor țări din Europa de nord și centrală. În țările baltice și Polonia sunt așteptate în zori temperaturi de minus 25 sau minus 30 de grade Celsius.
În paralel cu această ofensivă a frigului este de așteptat să ningă în toate țările riverane Mării Mediterane, până în Algeria și Tunisia, unde vor cădea fulgi de zăpadă în zona litorală. În Italia și Balcani va ninge abundent până la altitudini foarte joase, mai notează lachainemeteo.com.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Naționala U19 debutează astăzi la EURO, cu Muntenegru
BAIA SPRIE: Un picnic altfel de Ziua (Inter)națională Impact
LANSARE DE CARTE: În căușul veacului. Scriitori în Maramureș – autoare Florica Bud
COLONIA PICTORILOR: Festivalul Internațional de Film Très Court 2025
HANDBAL: Transfer egiptean la Minaur
AJOFM MARAMUREȘ: Minibursa locurilor de muncă în domeniul comerțului en-gros
SIGHETU MARMAȚIEI: Gazda semnării acordului de parteneriat „Alianța Regională pentru Reconstrucția Ucrainei”
TÂRGU LĂPUȘ: Elevi în drumeție alături de jandarmii montani
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile vineri, 13 iunie în localitatea Lăpușel și Bozânta Mică
MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Lansarea publică a proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș
REZULTATELE concursului profesional al Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri electrice în Baia Mare, vineri, 13 iunie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Un pas important pentru dezvoltarea comunei Câmpulung la Tisa
START CONCURS BATRA 2025 – Un reper pentru arhitectura contemporană
PAP ZSOLT ISTVÁN: A fost semnat contractul de execuție pentru obiectivul „Casa Minaur”
COMPETIȚIE: Câștigătorul etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile joi, 12 iunie în localitatea Săsar și Ocoliș
AJOFM: Locuri de muncă disponibile în Maramureș
BAIA MARE: Intervenție pentru salvarea unei persoane căzute în puțul liftului
VREME REA: Europa centrală cuprinsă de un val de frig și ninsori

Lasa un raspuns