Realitatea din teren nu întotdeauna permite ridicarea deșeurilor din poartă în poartă, sunt în tot județul situații în care s-au construit străzi înguste care nu au ieșire sau zone în care relieful, panta nu permite să se circule cu mașini de mare tonaj, ca cele de colectare a deșeurilor.
Un astfel de caz a fost situat din Mocira de pe o stradă de 150 metri foarte îngustă și înfundată unde mașina operatorului este în imposibilitatea de a întoarce. Din păcate s-au dat autorizații de construire oriunde, oricum, care la un moment dat își are reversul în astfel de situații. Sunt străzi pe care nu se poate circula nici măcar cu mașină mică.
Pe aplicația lansată de ADIGIDM Maramureș acum o lună merge foarte bine, are în jur de 1000 de utilizatori înregistrați și zilnic se primesc minim 5 sesizări. Aplicația este extrem de utilă, este creată special pentru calendarele de colectare și pentru notificarea campaniilor organizate.
Printre sesizări sunt și sesizări care nu privește pe ADIGIDM Maramureș, acestea sunt trimise mai departe autorităților competente.
ADIGIDM Maramureș are un proces câștigat cu Drusal la Cluj. Este o acțiune făcută acum cinci luni, o primă sentință a fost acordată acum trei luni, la care operatorul a făcut recurs. Obiectul acestui proces a fost curățarea platformelor de colectare a deșeurilor. Însă tarifarea curățirii platformelor se face către ADIGIDM, toată cantitatea pe care trebuie să o curețe, să o ridice, se va regăsi în taxa pe care o plătim noi. Operatorul curăță pe banii noștri, iar cei care aruncă, lasă deșeuri pe platformă trebuie sancționați.
Lasa un raspuns