ȘOCANT: Un bărbat este cercetat fiindcă ar fi corupt sexual o fetiță de 10 ani

ȘOCANT: Un bărbat este cercetat fiindcă ar fi corupt sexual o fetiță de 10 ani

 O fetiţă de 10 ani din comuna Bârsana a fost victima unui act de corupere sexuală săvârşit de către un consătean. Bărbatul şi-ar fi recunoscut fapta, iar în prezent este cercetat de către procurori, care urmează să se pronunţe cu privire la soarta acestuia.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că bărbatul şi-ar fi expus organele genitale în faţa minorei şi ar fi determinat-o să îl atingă în zonele intime. Mai mult decât atât, acesta chiar s-a masturbat în faţa minorei. Făptaşul şi-ar fi recunoscut gesturile şi, de asemenea, ar fi existat şi martori care au confirmat o anumită apropiere între cei doi.
„Fapta s-a petrecut în luna iunie a anului 2015. Autorul este un bărbat de 46 de ani din Bârsana. Acesta riscă o pedeapsă de până la 5 ani înschisoare pentru infracţiunea de corupţie sexuală”, a declarat Ioan Ardelean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul va fi trimis după gratii pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală întrucât minora avea doar 10 ani, iar acest gen de fapte se consideră corupere dacă minorul nu a împlinit vârsta de 13 ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.