În Maramureș – schiță de călătorie
de C.I. Sânjoanu
Gazeta Transilvaniei 19 iulie 1911
După trecerea Izei peste un pod lung, lângă care e aşezată vama, am ajuns la Sighet. Sighetul Marmaţiei (Máramarossziget) numit de ţăranii noştri Sîdietu este sediul prefectului comitatenz, a fişpanului, e deci, capitala acestui comitat. Are, după cea din urmă consemnare a populaţiunei, 17.445 locuitori, dintre cari ai noştri numără 2549 suflete; la 6-7000 vor fi evreii, cari dau un caracter cu totul semitic acestui oraş. Sighetul este reşedinţa unui pretor; se află aici un tribunal regesc, o judecătorie cercuală, direcţiune financiară, oficiu de edile, cameră advocaţială, inspector de şcoale, casarme pentru regimentul 85 de infanterie. Are o academie de drepturi cu caracter reformat, gimnaziu complet reformat şi unul inferior romano-catolic, pedagogie de stat, şcoală superioară de fete. Noi avem aici biserica, şcoala confesională, casa parohială şi convieţui român, întemeiat şi susţinut de Asociaţiunea pentru cultura poporului român din Maramureş. Tot aici avem şi reşedinţa vicariatului român greco-catolic din Maramureş cu 11 parochii şi 16.622 suflete, în fruntea căruia stă cunoscutul nostru scriitor, părintele Tit Bud.
Centrul oraşului, piaţa oblongă, strada principală şi încă vreo câteva din apro-pierea acesteia sunt în mânile Ovreilor. Şi, până când în alte părţi se lipsesc de hainele lor orientale şi de perciuni, aici ni se prezintă cu toţii aşa, cum s-au rătăcit de prin afunzişurile întunecoase ale nenorocitei Polonii de pe vremuri, cu perciunii sleiţi şi cu caftanele unsuroase. Ai noştri sunt răslățiți pe dealurile îndepărtate ce înconjoară Sighetul. Cei din oraş sunt parte muncitori, parte industriaşi mici, cari însă îşi uită limba în această babilonie a tuturor năcazurilor noastre. Fumător pasionat, sufăr chinuri tantalice, până când pot pune mâna pe ceva chibrite, — şi acestea de contrabandă, — căci mă încăpăţinasem să nu cer, decât numai româneşte, orice voi cumpăra dela negustorii cari nu voiau, ori nu puteau să înţeleagă cererea mea în acest Sighet, încunjurat din toate părţile cu sate mari româneşti. Şi nu ştiu cine poartă vina, negustorul de neam strein ori muşteriul român, carele însuşi vorbeşte stâlcit româneşte, in casa căruia nu se vorbeşte româneşte, in biblioteca căruia nu afli carte românească. Şi nu numai atât! Un tinăr entuziast, carele după sforţări uriaşe înciripează în primăvara anului 1908 prima petrecere românească de atâta vreme încoace, carele îndeamnă pe d-l Zaharie Bârseanu de a da reprezentaţii româneşti la Sighet, — reprezentaţii cari totuşi nu s-au dat,— carele adună cântece poporale din acest Maramureş uitat, — d-l Alexandru Gziple, — e clasificat din partea celor alor noştri de exaltat! Iar pe străzi, acordurile dulci ale limbei noastre răsună doar de pe buzele »Moroşenilor« dela sate şi de pe ale celor vre-o 40 de tineri ce-şi fac studiile la Academia de drepturi.
Între inteligenţii noştri de aici, afară de d-l Tit Bud vicariul Maramureşului, avem a aminti pe d-l Dr. Ioan Mihályi de Apşa, procuror comitatenz, autor al acelor »Diplome Maramureşene din secolul XIV şi XV «, cari formează volumul prim al proiectatei »Istorii a comitatului Maramureş«, — şi în casa căruia se vorbeşte esclusiv româneşte, — apoi advocaţii : Izidor Anderco, Dr. Mihail Kökényesdy, Dr. A. Man, Dr. George Mihalca, Dr. Nie Mariş, Dr. Florantin Mihályi, — toate acestea din urmă, nume mai puţin cunoscute în mişcările noastre culturale şi sociale mai nouă.
Lasa un raspuns