Cei care nu şi-au plătit taxa pe stâlp până la termenul limită riscă amenzi cuprinse între 1000 și 5000 de lei. Guvernul a introdus la începutul anului un impozit pe proprietate pentru constructiile speciale. Impozitul pe construcţii, sau “taxa pe stâlp”, cum mai este cunoscută, trebuia declarat şi achitat până în 25 septembrie.
Impozitul pe construcţii s-a putut achita în două rate. Primul termen a fost în 25 mai, iar al doilea în 25 septembrie.
“Impozitul pe construcţii se calculează aplicând o cotă de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior”, a spus Nicoleta Orza, directorul Administraţiei Finanţelor Publice Sighet.
Din această sumă se vor scădea valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri.
„Până la această dată, şi-au depus declaraţiile un număr de 41 de contribuabili. Cei mai mulţi dintre ei şi-au depus declaraţiile la termen, în data de 25 mai. Avem şi o persoană care şi-a depus inclusiv în luna august această declaraţie”, mai spune Nicoleta Orza, directorul Administraţiei Finanţelor Publice Sighet.
Cei care nu şi-au depus declaraţiile şi nu şi-au plătit impozitul pe construcţii până la termenul limită riscă sancţiuni.
„Cei care nu şi-au depus declaraţiile la termen riscă o amendă cuprinsă între 1000 şi 5000 de lei, iar pentru neplata acestor contribuţii urmează procedura legală, conform codului de procedură, prin somaţie şi se poate ajunge până la executare silită pentru recuperarea acestor sume la buget”, a mai precizat Nicoleta Orza.
Calculul şi declararea impozitului pe construcţii se efectuează de către contribuabili anual, până la data de 25 mai, inclusiv a anului pentru care se datorează impozitul. Impozitul asupra valorii construcţiilor reprezintă un venit în plus la bugetul de stat.
Lasa un raspuns