Ultima confruntare din ”Bătălia Cărţilor” a avut loc ieri. Numeroşi elevi care şi-au dorit să caştige premiul pus la dispoziţie în cadrul concursului au dat tot ce au avut mai bun, pentru a-i impresiona pe cei prezenţi la eveniment, dar şi pe membrii juriului.
Poeţi, profesori, elevi, dar şi susţinători ai acestora au fost prezenţi la finala concursului „Bătălia Cărţilor”. O mare parte dintre cei prezenţi au avut câte un concurent favorit, de aceea lupta a fost una foarte strânsă. Finala a constat în prezentarea cărţii favorite, iar la final elevii au avut de raspuns unei întrebări legate şi de celelate cărţi, pentru a putea dovedi că au citit toate cărţile cerute în concurs.
„Cred că o să asist astăzi la cea mai frumoasă bătălie posibilă, cea a cărţilor. Ziceam că trăiesc o mare, mare bucurie şi bucuria aceasta a mea, este un cumul de bucurii mici, a fost un drum foarte frumos şi întâlnirile din viaţa noastră sunt de foarte multe ori întâlniri fericite”, a declarat profesoara Odarca Bout.
Elevii s-au declarat încântaţi de acesta iniţiativă şi spun că îşi mai doresc să participe şi cu altă ocazie.
„Acest concurs mi s-a părut foarte, foarte frumos, deoarece, lectura ar trebui promovată şi este chiar un pas înainte pentru viitorul nostru, al copiilor şi al adolescenţilor. Da, voi mai participa, dacă nu intervine ceva, sigur particip. Mi s-a părut că am ştiut să prezint cartea, dar am şi nişte adversari foarte puternici”, a declarat David Duma, participat la acest concurs.
„Acest concurs este foarte benefic şi foarte bine primit, deoarece ne face pe toţi adolescenţii să ne dorim să citim mai mult şi să apară acea rivalitate între noi, prin faptul că trebuie să ne susţinem cărţile favorite şi prin faptul că ne dezvoltă mult mai mult, aş putea să spun, foamea pentru lectură”, a mărturisit Alina Chiş, participantă la eveniment.
Ediţia de anul acesta a concursului „Bătălia Cărţilor” a fost câştigată de către elevele Colegiului Naţional „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei.
Lasa un raspuns