Sighet: Căsuţele cu flori, dorite şi nedorite

Sighet: Căsuţele cu flori, dorite şi nedorite

Lucrările din zona Parcului Central Sighet sunt încă în curs de desfăşurare. Nu va mai trece mult timp  până când căsuţele cu flori vor fi amplasate în capătul celălalt de parc. Dar ca de fiecare dată nu mulţumeşte pe toată lumea. Unii sigheteni, mai conservatori am putea spune, consideră că aceată schimbare nu va fi benefică, alţii însă se declara foarte mulţumiţi de această iniţiativă a edilului. Pe de altă parte comercianţii de flori nu sunt de acord cu taxa care li se va impune şi nici cu locaţia, aşa încât se adevereşte proverbul acela că “nu-i poţi mulţumi pe toţi”.
Mai este doar un pas până la finalizarea lucrărilor de amenajare a căsuţelor cu flori şi se descoperă că această iniţiativă nu este pe placul tuturor. În ciuda afirmaţiilor făcute de primarul Ovidiu Nemeş că florăresele au fost de acord cu mutarea de cealaltă parte a parcului, astăzi circula zvonul că nimeni nu este mulţumit. Nu se ştie până la această oră de ce nimeni nu a sesizat acest lucru cu toate că iniţial au declarat că sunt de acord cu mutarea. Cert este că lucrările au fost deja demarate, astfel încât fie că le convine, sau nu, comercianţii de flori nu vor avea de ales. Odată ce s-a ajuns la o înţelegere vor trebui să se resemneze şi să-şi asume responsabilitatea în acest scop. Cu toate acestea, comercianţii declară că nu vor putea face faţă condiţiilor respective datorită vânzărilor slabe şi astfel vor fi nevoiţi chiar să renunţe la comercializarea florilor.
„Nu i-am spus primarului că nu suntem de acord pentru că noi nu am văzut înainte căsuţele. În momentul în care am declarat că sunt de acord eu aşa am înţeles că tot pe locul acesta unde ne aflăm acum, vor fi amplasate căsuţele din lemn.”, ne mărturiseşte un comerciant de flori.
De cealaltă parte, sighetenii au şi ei părerile împărţite. Majoritatea sunt mândri de iniţiativa primarului Ovidiu Nemeş de a reamenaja spaţiul din zona Parcului Central şi consideră că o astfel de schimbare s-ar putea face şi în zona Parcului Grădina Morii.
În timp ce majoritatea sunt mulţumiţi, există şi unii oameni care au totuşi ceva de spus din partea cealaltă a frontului. Aceştia nu sunt prea încântaţi deoarece nu sunt atât de deschişi schimbărilor.
Cu siguranţă o schimbare trebuia adusă acestei zone, în primul rând pentru că se află chiar în centrul oraşului. Apoi pentru că este singurul loc disponibil din oraş unde se poate amenaja un platou destinat evenimentelor culturale şi nu numai. Cu atât mai mult cu cât se apropie cu paşi repezi sărbătorile de iarnă care aduc cu ele spectacole.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.