SIGHET: Afacere de succes pe o rețetă a bucătăriei grecești

SIGHET: Afacere de succes pe o rețetă a bucătăriei grecești

Dacă până acum sighetenii s-au obişnuit să consume produse şi reţete importate de peste hotare, cum ar fi cele din bucătăria italiană, turcească sau franceză, o nouă tendinţă s-a instalat de curând în rândul acestora: mâncarea grecească. Acest lucru se datorează faptului că de curând s-a deschis un restaurant cu produse specifice, care este deja la mare căutare.
Mulți oameni sunt deschişi la tot ce e nou, iar dacă le mai şi place nu e decât un pas până la succes. Un sighetean a venit cu ideea de a aduce produse din bucătăria grecească, iniţiativă care a stârnit atât curiozitate, cât şi entuziasm în rândul sighetenilor. Mulţi dintre ei consumă astfel de produse şi de câte trei ori pe zi, în detrimentul mâncărurilor de fast food cu care au fost obișnuiți.
„Am fost foarte mulţi ani plecaţi în Grecia, am mâncat mâncărurile lor greceşti şi ne-am gândit să aducem şi la Sighet acest tip de bucătărie, mâncăruri bune, sănătoase. O parte dintre clienţii noştri au fost şi ei plecaţi în străinătate şi au ştiut cum e această mâncare. S-au bucurat foarte mult în momentul în care au auzit că am deschis acest restaurant. Ceilalţi, care nu au mai avut astfel de experienţe, au fost foarte încântaţi şi au venit chiar şi de trei-patru ori în aceeaşi zi să guste din mâncărurile pe care le oferim”, spune Nelu Iurcuţ, bucătar şef la un restaurant cu specific grecesc din Sighet.
Preţurile sunt acceptabile, ba mai mult, unele produse sunt chiar mai ieftine decât cele tradiţionale sau cele de fast food.
„Clienţilor le place foarte mult salata grecească, tzatziki, aripioarele la grătar şi alte produse pe care noi le putem oferi. Avem clienţi de toate vârstele, de la copii şi până la vârstnici. Foarte mulţi dintre cei care vin să-şi cumpere mâncare de la noi ne-au spus că suntem sub preţuri, deci înseamnă că sunt mulţumiţi”, a mai arătat Nelu Iurcuţ, bucătar şef.
Toate produsele sunt preparate în bucătăria proprie din alimente proaspete. Totul se face la vedere pentru ca sighetenii să aibă posibilitatea de a asista la prepararea mâncărurilor. Administratorii restaurantului spun că datorită reacţiei bune pe care au avut-o sighetenii la această iniţiativă, au în plan adăugarea în meniu a unor reţete noi care să-i suprindă pe cei care trec pragul localului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.