SIGHET: Aeternus Maramorosiensis- argumentul istoric

SIGHET: Aeternus Maramorosiensis- argumentul istoric

Întrebarea de ce un festival medieval la Sighet încă mai persistă pe buzele multora. Răspunsul vine de la organizatori care argumentează că festivalul ilustrează identitatea oraşului, care, pe lângă valenţele ei etno-folclorice sau poetice deja acreditate, oraş al datinilor, oraş al poeziei, are şi o dimensiune istorică, fiind vorba de o aşezare  seculară, complexă.
În materialul care urmează vom expune câteva argumente istorice, culese de profesorul de istorie Marius Voinaghi, trup şi suflet implicat în acest proiect, date şi informaţii prezentate cronologic care atestă relevanţa reconstituirii acelei perioade demult apuse, în contextul actual al municipilui de pe malul Tisei, fostă capitală voievodală a Maramureşului. Aeternus Maramorosiensis ne introduce în cunoaşterea istoriei oarecum pe viu, prin recrearea acesteia – reenacting – de către studioase trupe de reenactori, având deci o valoare cognitiv-artistică. Nu îi lipseşte nici dimensiunea axiologică propriu-zisă,  propunând publicului adeziunea la valori istorice specifice antichităţii şi evului mediu, cum ar fi: curaj, vitejie, abilitate, credinţă, cavalerism, iubire de neam etc.Doar câteva oraşe de la noi şi din Europa organizează astfel de manifestări, printre care şi Sighetul Marmaţiei.

Cetăţi dacice: Onceşti, Slatina, Biserica Albă.
Tezaure monetare dacice: Tip Sighet A – cu roată dinţată şi Tip Sighet B, de tipul Huşi-Vovrieşti (Rozavlea), Ieud.
Descoperiri monetare romane: Călineşti, Sighet, Giuleşti, Moisei.
Aşezări de secol VII – IX: Sarasău, Tisa, Crăciuneşti
Cercei de tâmplă din bronz de secol XI-XII: Sighet.

1199 – este menţionată „pădurea Maramureş” loc de vânătoare a regelui maghiar Emeric (1196-1204).
1231 – Maramureşul este desemnat într-o hotărnicie drept „pădure regală”.
1271 – hotarul Maramureşului şi comitatului Ugocea este precizat documentar drept „întăriturile pădurii Maramureş”.
6 ianuarie 1271 – act de înnobilare semnat de regele Ştefan al V-lea „datum in Maramwrissio”.
1299 – sunt menţionate aşezările „oaspeţilor regali” pătrunşi în Maramureş .
14 mai 1326 – privilegiul acordat de către arhiepiscopul de Esztergom, ce reprezintă cea mai timpurie atestare documentară a Sighetului:
 „Noi, arhiepiscopul Bolezlaus…, după ce am aflat că în Maramorosio seu provincia Maramorosiensi, rectorii bisericilor de aici au necazuri cu privire la încasarea veniturilor cuvenite…, le confirmăm dreptul arhidiaconal pe care îl au din vechime…, pentru a strânge zeciuiala în fiecare an…, şi ordonăm ca nimeni să nu îndrăznească să-i hărţuiască sau să le ia din drepturi, sub pedeapsa excomunicării.”
1343 – „Bogdan quondam woyvoda de Maramorosio”.
1349 – Ioan, fiul lui Iuga, voievodul românilor din Maramureş se adresează regelui Ludovic; oraşul Sighet (Zigeth) devenise reşedinţa comitatului şi loc de adunare a cnezilor români.
18 februarie 1352 – privilegiile orăşeneşti acordate celor patru aşezări de „oaspeţi regali” din Maramureş (Visc, Hust, Teceu, Câmpulung) se extind şi asupra Sighetului.
prima parte a anului 1360 – donaţii regale vizând cinci înnobilări de cnezi români din Maramureş: lui Dragoş, fiul lui Gyula (Jula/Giula); lui Vanciuc;  lui Stan; lui Ştefan, fiul lui Juga, voievod de Maramureş, şi fratelui său bun Ioan; lui Stan, fiul lui Gurheş.
1362/1363?? – „descălecatul” lui Bogdan din Cuhea în Moldova.
1381 – Adunarea Generală a nobililor din comitat se ţine la Sighet.
6 octombrie 1383 – cea mai veche emblemă a Maramureşului: capul de zimbru.
1387? – Drag, fiul lui Sas, este voievod al românilor din Maramureş.
1392 – 1404 – Sighetul îşi pierde privilegiile de oraş liber, devenind posesiune a Drăgoşeştilor.
1472 – regele Matei Corvin întăreşte privilegiile oraşului Sighet.
1531 – italianul Aloisio Gritti – impresiile unui călător străin prin Maramureş.
1556 – anul când biserica sigheteană este preluată de către calvinii conduşi de predicatorul Paulus.
1659 – prima stemă a oraşului, aprobată de împăratul Leopold.
1661 – Ali Paşa conduce unicul atac otoman din Maramureş.
1697 – Adunarea nobiliară a comitatului interzice „perpetuu” fumatul.
16 februarie 1700 – Congregaţia comitatului decide ca şcoala să fie susţinută din bani publici.
1700 – epidemie de ciumă.
1703 – Francisc Rákóczi II conduce o revoltă naţională, sprijinit şi de sigheteni „nobili şi nenobili, creştini şi necreştini”.
1706 – statistica relevă existenţa a 14 bresle la Sighet.
1710 – trupe poloneze şi suedeze jefuiesc Maramureşul.
1717 – Chirai Mahmud Abdul conduce ultima invazie tătară în Maramureş.
Astfel, festivalul va încerca  să ne introducă în cele trei zile în atmosfera unei perioade demult apuse prin recrearea, pe baza cercetării ştiinţifice, a unor aspecte de viaţă militară aparţinând civilizaţiei antice şi medievale.

 

Bibliografie selectivă
Ioan Mihalyi de Apşa, Diplome maramureşene din secolul al XIV-lea şi al XV-lea, Sighetu Marmaţiei, 1900.
Constantin Preda, Monedele geto-dacilor, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti,                              1973, pp. 108 – 110.   
Alexandru Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Ed, Gutinul, Baia Mare, 1997,     pp. 17- 23.
Radu Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Ed. Academiei R.S.R., 1970, pp. 43 – 44.
Radu Popa, Cnezatul Marei. Studii documentare şi arheologice în Maramureşul istoric, Baia Mare, 1969, pp.7 – 9.
Valer Hossu, Maramureş – pecete de ţară, Ed. „Dragoş Vodă”, Cluj Napoca, 1998, pp. 34 – 36.
Vasile Gaftone, Românii şi etniile din Maramureş. O istorie a multietnicismului, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2010, pp. 17 – 20.
Mihai Dăncuş, Sighetul Marmaţiei, 670, Muzeul Maramureşului, 1996.
Mihai Dăncuş, Municipiul Sighetu Marmaţiei, 675, Muzeul Maramureşului, 2001, pp. 107 – 110.
Ovidiu Pecican, Letopiseţul unguresc. O scriere istorică din Ungaria angevină, Cluj Napoca, 2010, pp. 185 – 190.
Ovidiu Pecican, Troia, Veneţia, Roma, vol.I, Ed. EuroPress Group, Cluj – Napoca, 2007, pp. 410 – 423.
Teofil Ivanciuc, Sighetul Marmaţiei. Ghid cultural-turistic, Ed. Echim, Sighetul Marmaţiei, 2007, pp. 69 – 81.
Teofil Ivanciuc, Sighetul Maramureşului. Patrimoniu şi Turism, Ed. Valea Verde, Sighetul Marmaţiei, 2012, pp. 17 – 45.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.