Poziționat pe malul râului Săsar, în zona depresionară de la poalele Munţilor Gutâi, oraşul Baia Mare s-a format şi s-a dezvoltat dintr-o veche aşezare minieră.
Bogăţiile subsolului în zăcăminte cu o mare concentraţie de metal preţios, aur și argint, precum și exploatarea organizată a acestora au determinat configurarea unui oraş în care cea mai mare parte a locuitorilor au practicat sute de ani la rând meşteşugul mineritului. Nivelul de trai al membrilor comunităţii urbane a fost strâns legat de evoluţia mineritului cunoscând astfel atât prosperitatea, cât şi stagnarea sau regresul economic.
Înfiriparea aşezărilor miniere de pe valea râului Săsar era în curs de desfăşurare, probabil, în ultimele decenii ale secolului al XIII-lea iar, în momentul menţionării lor documentare, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, comunităţile acestor aşezări erau bine organizate, cu drepturi şi obligaţii economico-sociale şi juridice bine definite.
De altfel, este perioada în care, târguri şi oraşe transilvane încep să devină realităţi economice, sociale şi demografice. Oraşul Baia Mare a prins contur în perioada precedentă actelor privilegiale de atestare a existenţei sale, aceste acte consemnând o realitate bine definită în momentul emiterii lor.
Asemenea altor localități, înfiripate în aceeași perioadă sau mai târziu, oraşul Baia Mare a avut, de-a lungul timpului, denumiri diferite și anume: civitas, castrum sau castellum Rivuli Dominarum, Asszonypataka, Bánya, Nagibánya, Nagybánya sau Frauenbach, Neustadt, Welka-Bánya, denumiri care sunt consemnate în documente scrise, păstrate până în zilele noastre.
Foto 1. Georgius Agricola, „De re metallica libri XII”, Basel, 1557. Primul tratat despre minerit și metalurgie
Lasa un raspuns