Cinci deţinuţi au povestit, în faţa studenţilor Facultăţii de Sociologie din Universitatea Bucureşti, că principalele suferinţe ale vieţii în detenţie sunt singurătatea, lipsa familiei şi faptul că toate bunurile personale le încap într-o valiză, iar apa caldă curge de doar două ori pe săptămână.
Cei cinci, toţi tineri, se numără printre cei încarceraţi la Penitenciarul Jilava. Trei sunt foşti consumatori de droguri, iar ceilalţi doi muncesc la Spitalul Penitenciar Jilava.
Ei fac parte din Comunitatea terapeutică de la penitenciar şi au fost aduşi, vineri, la Facultatea de Sociologie, unde au participat la dezbaterea intitulată "Noile suferinţe ale încarcerării".
Cu această ocazie, deţinuţii le-au povestit studenţilor cum este viaţa în închisoare şi ce îl face să sufere pe un om captiv, indiferent dacă acesta îşi ispăşeşte pedeapsa în regim închis, semideschis ori deschis. Dealii
Lasa un raspuns