Papa Francisc, americanul Edward Snowden și pakistaneza Malala Yousafzai se numără printre propunerile din acest an la premiul Nobel pentru Pace, relatează vineri AFP.
Premiul pentru Pace va fi anunțat pe 10 octombrie, iar candidaturile au atins cifra record de 278. Lista completă este secretă, dar câteva nume au fost dezvăluite de cei care le-au propus, cum ar fi cel al lui Edward Snowden, fost consultant al Agenției de Securitate Națională americană (NSA), care a dezvăluit amploarea supravegherii electronice de către Statele Unite.
Kristian Berg Harpviken, director al Institutului de Cercetări asupra Păcii din Oslo (PRIO), este unul din puținii experți care îndrăznesc să facă pronosticuri, publicând o listă de favoriți, chiar dacă nu a ghicit niciodată învingătorul. În acest an îl plasează în frunte pe papa Francisc, urmat de Snowden, recunoscând însă că cel din urmă ar fi un laureat controversat, ‘mulți considerând că este un trădător care a încălcat legea’.
Dacă cei cinci membri ai Comitetului Nobel s-a pune de acord asupra numelui disidentului refugiat în Rusia, ei și-ar ‘dovedi independența’, apreciază Nobelian.com, site al unor istorici norvegieni.
Și papa Francisc, aflat în frunte la casa de pariuri Paddy Power, este un candidat care nu beneficiază de unanimitate. Unii experți cred că membrii Comitetului Nobel nu vor să primească aceleași reproșuri ca la alegerea lui Barack Obama în 2009, distins la mai puțin de un an de când ajunsese la Casa Albă.
Alți favoriți din acest an au figurat și pe lista de anul trecut, ca Malala Yousafzai, tânăra de 17 ani care militează pentru dreptul la educație, sau medicul Denis Mukwege, care acordă îngrijiri femeilor violate în estul Republicii Democrate Congo.
Premiul Nobel ar putea merge și în Rusia, la cotidianul de opoziție Novaia Gazeta (la crearea căruia Mihail Gorbaciov a contribuit cu banii primiți pentru premiul său Nobel), sau în Belarus, la militantul pentru drepturile omului Ales Bialiatski.
‘Acest an a fost marcat de multe drame. Acest lucru ar putea însemna că lista candidaților va fi diferită’, a declarat Harpviken agenției de presă norvegiene NTB. El consideră că ar putea fi desemnată laureată o persoană implicată într-unul din numeroasele conflicte sau revolte din anul scurs, în lumea arabă sau în Ucraina. ‘Acest lucru nu înseamnă însă că vor și găsi pe cineva’, adaugă el.
Și prezicerea unui câștigător al premiului pentru Literatură este un exercițiu dificil. Celebrul romancier japonez Haruki Murakami se numără din nou printre favoriți la casele de pariuri, dar nu și în rândul criticilor. ‘Operelor sale le lipsește acel plus de profunzime’, este de părere Elise Karlsson, critic literar la cotidianul Svenska Dagbladet.
Având poate în vedere că numai patru africani au câștigat din 1901 premiul, în acest an au trezit interes numele kenyanului Ngugi wa Thiong’o sau al algeriencei Assia Djebar. Claes Wahlin de la cotidianul suedez Aftonbladet apreciază că romancierul somalez Nuruddin Farah, anglofon, ar fi mai degrabă pe gustul Academiei Suedeze.
Laureatul urmează să fie anunțat joia viitoare, însă, în cazul în care Academia nu se pune de acord, anunțul este amânat cu o săptămână.
Sezonul acordării premiilor Nobel se deschide luni cu Medicina, săptămâna continuând marți cu Fizica, miercuri cu Chimia și cu Economia pe 13 octombrie.
Fiecare premiu este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro). Când el este împărțit între mai mulți laureați, cum se întâmplă adesea la științe, suma este împărțită între ei.
Stiri de actualitate:
MAE: Atenționare de călătorie în Turcia
BAIA MARE: „Viața secretă a tablourilor (Cetatea de la Huszt)”, la Teatrul Municipal
BAIA MARE: Liceeni la discuții cu polițiștii
UN PRIM PAS spre soluționarea problemei iazurilor de decantare și a halderelor de steril din jurul Băii Mari
HANDBAL: Minaur, în fața unui nou examen european
IPJ: Polițiști la fotbal
VIDEO: Cursuri de formare profesională gratuite organizate de AJOFM Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA, deputat UDMR: S-a lansat albumul în memoria lui Béla Bay, în prezența a numeroși campioni
FOTBAL: Minaur, primul meci în play-off
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A POEZIEI: Pietre care vorbesc…, pietre care cântă – la Muzeul de Mineralogie
JANDARMII MARAMUREȘENI: Competiții sportive și manifestări în acest sfârșit de săptămână
FOTBAL: Naționala României începe campania de calificare la Cupa Mondială 2026
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare – salvare în Munții Maramureșului, pentru găsirea și extragerea a 3 cetățeni ucraineni
INSTITUȚIA PREFECTULUI: Ședință de lucru privind delimitarea limitelor teritoriale dintre localitățile Sighet și Giuleşti
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile vineri, 21 martie, în Baia Mare și Satu Nou de Sus
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: De Ziua Internațională a Poeziei
MINISTRUL EDUCAȚIEI, DANIEL DAVID, a reconfirmat în Maramureș susținerea pentru învățământul DUAL
BAIA MARE: Calendarul lucrărilor de igienizare a parcărilor publice
POLIȚIA DE FRONTIERĂ: Autoutilitară, în valoare de 40.000 de euro, căutată de autoritățile din Germania, descoperită în Petrova
PREMII NOBEL: Papa Francisc, Edward Snowden și Malala Yousafzai, printre personalitățile propuse la Nobelul pentru Pace

Lasa un raspuns