Premierul Victor Ponta spune că privatizarea Oltchim ar putea fi reluată anul viitor

Premierul Victor Ponta spune că privatizarea Oltchim ar putea fi reluată anul viitor

Privatizarea Oltchim ar putea fi reluată la jumătatea anului viitor, a declarat luni premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului.

El a afirmat că "salvatorul Oltchim", Dan Diaconescu, nu are banii necesari şi "îi are în spate pe democrat-liberali, care intenţionează să-şi acopere astfel furturile". Întrebat dacă se va relua privatizarea Oltchim anul viitor, premierul a răspuns afirmativ. "Da. Nu poate să rămână statul acţionar, a fost acţionar în aceşti 20 de ani şi uitaţi-vă la ce s-a ajuns. În mod clar, e nevoie de un partener strategic puternic", a subliniat premierul. Potrivit acestuia, a existat o mare companie rusă care şi-a exprimat intenţia de a participa la privatizarea Oltchim, dar care s-a retras în ultimul moment, "când a văzut circul politic al lui Dan Diaconescu".

Ponta a arătat că este vorba despre compania TISE, care ar putea să participe din nou la o licitaţie pentru combinat. "A existat o mare companie din Rusia – TISE. Aceasta s-a retras în ultimul moment, avem scrisoarea. Probabil, nedorind să intre în acest joc politic declanşat de dl Diaconescu. În scrisoare ne-au spus foarte clar că în acest moment nu mai vrea să participe, dar rămâne interesată. E una dintre marile companii ale lumii şi care vrea să asigure funcţionalitatea Oltchim. (…) Avem acordul cu OMV de vânzare a Arpechim către viitorul acţionar al Oltchim, dar şi acolo e vorba de foarte mulţi bani. Deci e vorba de o operaţiune foarte serioasă", a precizat Victor Ponta.

Şeful Executivului a dat asigurări că Guvernul va controla situaţia de la combinat şi va lua măsurile necesare atât pentru repornirea acestuia, cât şi pentru salvarea locurilor de muncă şi relansarea acestuia. El a anunţat în context că se va întâlni cu ministrul Economiei în cursul zilei de luni pentru a discuta situaţia de la Oltchim.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.