Premierul Ponta cere investigarea actelor de violenţă la adresa preşedintelui CNCD şi pedepsirea vinovaţilor

Premierul Ponta cere investigarea actelor de violenţă la adresa preşedintelui CNCD şi pedepsirea vinovaţilor
Primul-ministru Victor Ponta a condamnat public duminică actele de violenţă la adresa preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, cerând investigarea cazului.
"Orice act de intimidare, violenţă, rasism sau discriminare este condamnabil şi inacceptabil. În calitate de stat membru al Uniunii Europene şi de semnatară a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, România nu tolerează declaraţii şi manifestări ce aduc atingere nu doar drepturilor cetăţeneşti, ci şi demnităţii şi valorilor umane", a subliniat Victor Ponta, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului. 
Totodată, premierul şi-a exprimat regretul pentru incidentul în care a fost implicat Csaba Asztalos şi a solicitat autorităţilor abilitate să întreprindă măsurile necesare pentru investigarea acestui caz şi pedepsirea celor care au încălcat legea. 
"Premierul Victor Ponta consideră că este inacceptabilă, chiar şi la stadiul de ipoteză, situaţia ca un demnitar al statului român să fie atacat pentru modul în care îşi exercită mandatul şi pentru hotărârile pe care le ia în funcţia deţinută", se arată în comunicatul de presă. 
Şeful Guvernului a solicitat instituţiilor statului să acţioneze cu promptitudine de fiecare dată când în spaţiul public se transmit mesaje sau au loc acţiuni cu caracter rasist sau xenofob. Orice cetăţean trebuie să fie protejat în egală măsură de agresiuni şi acte de violenţă, indiferent de resorturile care le stau în spate, a mai punctat premierul. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.