Prăvălia cu doctori (2)

Prăvălia cu doctori (2)

Dl Ioan Hotico, în calitate de proaspăt doctor în Filosofie de Baia Mare,  semnează în Jurnalul de Vineri (nr. 449/14-24 nov. 2011) un articol intitulat « Şcoala filosofică băimăreană », de fapt un fel de Apologie a profesorului băimărean Petru Dunca. Citind textul, cam indigest datorită încărcăturii de preţiozităţi lexicale, m-a încercat un uşor sentiment de melancolie vetustă: o aşa Apologie nu s-a mai scris din antichitate, de la «Apărarea lui Socrate» încoace, apărare scrisă de către ucenicul lui Socrate, Platon. In cazul articolului la care ne referim e clar, dl Dunca este magistrul genial Socrate, iar dl Hotico tânărul Platon. Trebuie să o recunoaştem, este normal ca dl dr. Ioan Hotico să apere buna reputaţie a Şcolii pe care a absolvit-o, onoarea instituţiei, ba chiar şi ambiţul de familişti al unor persoane de bază din prăvălie. Numai că intervenţia dlui Hotico ridică serioase semen de mirare şi de întrebare.  

Pentru cine nu îl cunoaşte, trebuie să spun că dl. dr. Ioan Hotico, născut într-o familie cu tradiţii intelectuale, este un absolvent remarcabil al fostului Liceu Pedagogic din Sighet şi mai apoi al Filosofiei clujene de pe la jumătatea anilor ’80, cu o teză de Licenţă despre Tractatusul lui Wittgenstein. A fost profesor în Sighet şi Borşa, iar după ‘89 a trăit cea mai mare parte a timpului în Occident, având şi cetăţenie belgiană. Acolo a avut felurite ocupaţiuni, manuale şi mintale, timp în care a învăţat la un nivel de excelenţă şi nişte limbi străine. A elaborat, în timp, o strălucită lucrare despre filosofia danezului Soeren Kierkegaard, utilizând o bibliografie în limba franceză la care puţini cercetători români pot avea acces, lucrare cu care a obţinut, iată, titlul ştiinţific de doctor în Filosofie la Baia Mare. Deci dl Ioan Hotico este o excepţie absolută în spaţiul aşa-zisei şcoli băimărene.

De aceea, eu cunoscându-l bine pe dl dr. Ioan Hotico, m-am mirat că şi-a susţinut doctoratul în Filosofie la Baia Mare şi nu altundeva. Ne putem imagina că nu şi l-a susţinut în străinătate (deşi putea să o facă fără probleme), pentru că acolo taxele sunt foarte mari şi de aceea l-a susţinut în România. Ne putem de asemenea imagina că în România a ales să îşi susţină doctoratul în Filosofie la Baia Mare din motive de comoditate, fără să îşi mai facă scrupule privind dignitatea, precum şi pentru că, în definitiv, valoarea formală şi juridică a diplomei în România este aceeaşi, indiferent de universitatea organizatoare de doctorat.

Dar eu nu îmi pot imagina cum anume este posibil ca dl Hotico să fie doctorand, iar dl Dunca să fie la aceeaşi „şcoală” profesor universitar îndrumător de doctorat. Despre ce au putut discuta cei doi cu ocazia examenelor şi cum au decurs conversaţiile ştiinţifice dintre ei?  Normal şi firesc ar fi fost să fie invers. In mod real şi onest, după părerea mea, domnul & doamna Dunca ar avea ceva de învăţat de la dl Hotico şi nicidecum invers. Şi apoi cum poate dl Hotico să se declare în public un fan al lui Petru Dunca, după ce a fost elevul lui Jean Bălin şi al lui Tudor Cătineanu?  Cum poţi să înţelegi ce vrea să spună Petru Dunca, după ce l-ai citit pe un logician ca Wittgenstein? Sau cum poţi să admiri frigiditatea intelectuală a unor dudui, după ce te-ai ocupat vreme îndelungată de un precursor al existenţialismului precum Kierkegaard? 

Mai mult decât atât, dl dr. Ioan Hotico afirmă apoteotic în articolul d-sale despre dl Petru Dunca (cu mişto involuntar, cred eu) cum că dânsul ar avea “rigoare şi erudiţie”, adică exact ceea ce îi lipseşte în mod evident, apoi încheie idolatru de-a dreptul, că  «şcoala doctorală» a dlui Dunca este o «strategie culturală» a cărei miză este (citez expressis verbis): «constituirea, protejarea şi reproducerea elitelor, într-o ţară golită de valori» etc. Cu alte cuvinte, România s-a golit deja de valori, iar locul rămas gol este umplut în chip fericit şi providenţial de către dl Dunca, un fel de Mesia axiologic, de către familia şi discipolii dumnealui, «doctorii noştri», cum bine le zice doamna Daniela. Eu însă cred că aşa ceva este o enormitate, cred că este un lucru care nu se poate spune la modul serios despre nici un om şi despre nici o şcoală din România de azi, dimpotrivă cred că aşa ceva nu se poate spune despre cineva decât ca subtilă bătaie de joc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.