VIDEO | Peste 116.000 de pensionari sunt în Maramureș

Datele statistice ale Casei Naționale de Pensii relevă că, la nivelul județului, sunt 116.679 de pensionari, din care peste 75.400 pensionați pentru limită de vârstă. Anul trecut, Casa de Pensii Maramureș a pierdut aproximativ 500 de asigurați, în mare parte din cauza creșterii salariului minim pe economie.

Pe lângă cei pensionați pentru limită de vârstă, în județul Maramureș mai sunt înregistrați 18.700 pensionari de invaliditate, peste 4.300 pensionari din domeniul agriculturii, 1.743 beneficiari de pensii anticipate, iar peste 16.700 de persoane beneficiază de pensie de urmaș. Până la sfârșitul lunii decembrie, au fost încheiate 504 contracte privind plata retroactivă a contribuțiilor de asigurări sociale, venitul încasat fiind de peste 3.300.300 lei.

”Legat de celelalte contracte de asigurări curente, de la începutul anului și până în luna decembrie, am pierdut aproximativ 500 de asigurați și în parte se datorează creșterii salariului minim pe economie, contribuția la aceste contracte se raportează la salariul minim pe economie. Pentru anul 2019, la salariul minim de 2.080, contribuția socială pentru aceste contracte este de 520 de lei”, a declarat directorul Casei Județene de Pensii Maramureș, Lucica Pop.

De la 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie a rămas la 1.100 lei, iar începând cu data de 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie se va majora cu 15% și la ajunge la 1.265 lei.

”În ce privește celelalte indemnizații pe care noi le achităm conform unor legi speciale, acestea au rămas la valorile din luna decembrie 2018 cu excepția Legii 49/1991 cu privire la indemnizațiile veteranilor și văduvelor de război, care începând cu 1 ianuarie au cunoscut o majorare semnificativă. În bazele noastre de date, avem în acest moment 572 de persoane care beneficiază de aceste indemnizații din care aproximativ 40 mai sunt veterani, restul sunt urmași de veterani de război”, a mai informat Lucica Pop.

Nivelul indemnizației sociale se menține la 640 lei, iar de la 1 septembrie 2019 se majorează cu 10% și va fi de 704 lei, a precizat directorul executiv adjunct Lucica Pop.

Lăsați-vă comentariul la Anuleaza raspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.