OSCAR 2016: Lungmetrajul "Son of Soul" în care joacă actorul băimărean Levente Molnar, a câştigat premiul Oscar la categoria "Cel mai bun film străin"

OSCAR 2016: Lungmetrajul "Son of Soul" în care joacă actorul băimărean Levente Molnar, a câştigat premiul Oscar la categoria "Cel mai bun film străin"

 Lungmetrajul "Son of Soul", în care joacă actorul băimărean Levente Molnar, a câştigat premiul Oscar la categoria "Cel mai bun film străin", la cea de-a 88- a gală a acestor distincții. Decernarea premiilor Oscar a avut loc noaptea trecută la Hollywood.

"Son of Soul" a fost propunerea Ungariei la Oscarul din acest an la categoria "Cel mai bun film străin". Peliculareprezintă debutul în lungmetraj al regizorului maghiar László Nemes. Filmul a câştigat anul trecut marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes şi de asemenea a primit trofeul pentru cel mai bun film străin la ediţia din acest an a Globurilor de Aur. Filmul "Son of Saul" a fost extrem de apreciat de critica de specialitate. Pelicula prezintă două zile din viaţa lui Saul Auslander, un prizonier evreu din Ungaria forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz.  Levente Molnar, angajat al Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca, are un rol cheie în acest film: îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagărul de concentrare.
Lungmetrajul "Son of Saul" a mai fost declarat câştigător al celei de-a 21-a ediţii a Galei Critics Choice Awards tot la categoria "Cel mai bun film străin".
Actorul Levente Molnar este nominalizat la campania Maramureşeanul Anului 2015 pentru rolul său jucat în lungmetrajul "Son of Saul".
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.