MODERNIZARE: Cămine culturale și săli de festivități urmează să fie reabilitate

MODERNIZARE: Cămine culturale și săli de festivități urmează să fie reabilitate

 Căminele culturale și sălile de festivități din comuna Ocna Șugatag urmează să fie reabilitate și să beneficieze de dotări de ultimă generație. Un proiect pentru care se așteaptă undă verde a fost depus de către primărie și prevede reabilitarea a patru astfel de obiective din toate cele patru localități, respectiv stațiunea balneoclimaterică Ocna Șugatagși satele Hoteni, Breb și Sat Șugatag.

Proiectul a fost întocmit în urmă cu mai mult timp, a fost propus și evaluat în 2016, iar în prezent se așteaptă raportul final de selecție. Sunt patru obiective cărora administrația locală și-a propus să le dea o nouă înfățișare și pe care să le doteze cu tilități realizate la standerde de ultimă oră. 
 „Realibilitarea termică, dotare inclusiv cu pompe de căldură, în valoare de 500.000 de euro, proiect care a fost verificat. Raportul la nivel de centru regional Baia Mare a fost întocmit și a fost declarat eligibil, fiind înaintat la București pentru raportul de selecție final care se va face acolo, înaintat în 15 noiembrie 2016, iar în prezent așteptăm. Este vorba despre sala de festivități din Ocna Șugatag, căminul cultural din Hoteni, căminul cultural din Breb și căminul cultural din Sat Șugatag”, a spus Ioan Oanea, inspector la Primăria Ocna Șugatag.
La fel ca în cazul Centrului de informare turistică, cele patru obiective vor beneficia de idei inovative și standarde în conformitate cu Uniunea Europeană. Astfel, evenimentele se vor desfășura într-un cadru elegant și bine pus la punct, cu toate condițiile necesare.
 „Lucrările se vor întinde pe o durată de 36 de luni de la data ordinului de începere și pot să spun că cele patru cămine vor arăta impecabil și cum am spus, cuprind inclusiv idei inovatoare în materie de încălzire, dat fiind faptul că încălzirea prin pompe de căldură încă nu s-a realizat în multe localități. Noi am realizat și la centrul de informare, unde a fost aportul proiectantului”, a completat Ioan Oanea.
A fost un proiect pe care primăria Ocna Șugatag l-a avut în plan de mult timp, însă abia acum s-au deschis linii de finanțare pe acest segment în așa fel încât să poată fi realizat exact cum a fost gândit.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.