Ministrul german al Educaţiei, suspectat de plagiat la redactarea tezei de doctorat

Ministrul german al Educaţiei, suspectat de plagiat la redactarea tezei de doctorat

 Ministrul german al Educaţiei, Annette Schavan, este suspectată de plagiat în legătură cu redactarea tezei de doctorat în filosofie, informează presa germană.Este vorba de al doilea caz de plagiat care afectează Cabinetul condus de Angela Merkel în ultimul an şi jumătate, potrivit ziarului italian La Repubblica.

 
Teza de doctorat a ministrului german al Educaţiei, Annette Schavan, elaborată în 1980, este "sub observaţia" Comisiei Universităţii din Duesseldorf "Heinrich Heine".
 
Polemicile privind teza de doctorat în filosofie au izbucnit duminică, atunci când mai multe publicaţii germane au relatat că modul în care a fost redactată teza de doctorat prezintă caracteristicile tipice unui plagiat. Într-un interviu acordat cotidianului Suedwest Presse, Schavan a respins acuzaţiile.Cancelarul Angela Merkel a comunicat prin intermediul purtătorului de cuvânt că are "încredere deplină" în ministrul Educaţiei, "un ministru excelent şi valoros" care îşi îndeplineşte sarcinile "cu succes".
 
Fostul ministru german al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, a fost nevoit să demisioneze în martie 2011 din cauza unor acuzaţii de plagiat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.