LEGE ADOPTATĂ: Parlamentarii, interzis la conducerea de activităţi comerciale

LEGE ADOPTATĂ: Parlamentarii, interzis la conducerea de activităţi comerciale

 Deputaţii şi senatorii sunt incompatibili cu exercitarea funcţiilor de preşedinte, vicepreşedinte, director, administrator, membru al CA sau cenzor la societăţile reglementate de Legea 31/1990 care desfăşoară "efectiv" activităţi comerciale, potrivit unei legi adoptate, marţi, de Camera Deputaţilor.

“Calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, care desfăşoară sistematic şi efectiv activităţi comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare şi la instituţiile publice”, potrivit proiectului de Lege pentru modificarea art.82 alin.(1) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 185 de voturi "pentru" şi 95 de voturi "împotrivă".
Camera Deputaţilor este for decizional.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.