Acțiunile de salvare au fost reluate duminică dimineață în centrul Japoniei, la o zi după o erupție vulcanică neașteptată care s-a soldat cu cel puțin 40 de răniți, a constat un corespondent al agenției France Presse aflat la fața locului.
Printre cele 42 de persoane rănite, dintre care unele grav, identificate de poliție și pompieri, șapte și-au pierdut cunoștința. Una dintre acestea a fost declarată moartă sâmbătă seară, însă echipele de salvare au anunțat ulterior că decesul nu a fost confirmat oficial.
Aproape 300 de excursioniști se apropiau de vârf când vulcanul Ontake a început să erupă sâmbătă la prânz. Cei mai mulți au fugit sub ploaia de cenușă și pietre, însă câteva zeci nu au putut coborî, petrecându-și noaptea în refugii din apropierea vârfului acestui munte cu o înălțime de 3.067 de metri, situat între prefecturile Nagano și Gifu.
Coborârea lor a început duminică dimineață, alături de echipele de salvare. Cel puțin două persoane au suferit fracturi. Unii excursioniști au fost urcați în elicoptere ale armatei pe care guvernul le-a trimis pe teren la ordinul premierului Shinzo Abe.
Dinspre Otaki, un mic oraș situat în prefectura Nagano unde s-au adunat ziariștii, duminică dimineață se putea vedea în continuare o coloană de fum ieșind din vulcan, însă erupția violentă a încetat, potrivit unui fotoreporter al AFP.
Sâmbătă, televiziunile au difuzat imagini cu nori mari de fum deasupra muntelui Ontake care este o destinație populară pentru excursioniștii din Japonia. Cenușa s-a ridicat la o altitudine de peste 10.000 de metri, astfel că a fost interzis accesul avioanelor în zonă.
Ultima erupție majoră a muntelui Ontake s-a produs în 1979, când vulcanul a aruncat peste 200.000 de tone de cenușă, potrivit presei locale. O erupție de mai mică amploare a avut loc în 1991 și, de asemenea, acest vulcan este responsabil pentru mai multe cutremure produse în anul 2007.
Lasa un raspuns