INTERESANT: Ce s-a căutat cel mai des pe Google în ultimele săptămâni

INTERESANT: Ce s-a căutat cel mai des pe Google în ultimele săptămâni

 Escaladarea căutărilor în materie de termeni ce au legătură cu războiul vine la doar câteva săptămâni de la instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, dar şi în contextul ultimelor evenimente în plan militar. Joi, Trump a ordonat lansarea celei mai mari bombe non-nucleare în Afganistan în demersul de combatere a reţelei teroriste conduse de Statul Islamic.

"Război Trump" şi "Război Nuclear" au fost cele mai căutate cuvinte în ultimele săptămâni, pe Google, având în vedere ultimele evenimente din Siria, Coreea de Nord şi Afghanistan, notează Huffington Post.
Google a început să monitorizeze căutările utilizatorilor săi începând cu 2004. 
Totodată, în urmă cu o săptămână, Administraţia Trump ordona lansarea primului atac împotriva regimului lui Bashar al-Assad, în Siria, fiind vizată o bază militară. Bombardardamentul Statelor Unite a venit ca o ripostă faţă de recentul atac chimic produs recent în orăşelul Khan Sheikhoun, situat în provincia siriană Idlib şi în care au murit aproape 90 de persoane, între care mulţi copii.
"În această noapte am ordonat un atac militar asupra bazei aeriene din Siria de unde a fost lansat atacul chimic. Este de interes naţional vital în planul securităţii pentru SUA să prevină şi să descurajeze răspândirea şi utilizarea armelor chimice mortale. Nu poate fi nicio contestare în privinţa faptului că Siria a utilizat arme chimice interzise, încălcând obligaţiile care îi revin în baza Convenţiei privind interzicerea armelor chimice şi ignorând presunea Consiliului de Securitate al ONU. Încercările anterioare de a-i schimba comportamentul lui Assad au eşuat şi au eşuat cu consecinţe dramatice", declara preşedintele SUA la puţin timp după lansarea atacului.
Departamentul american al Apărării a anunţat la 4.40, ora Siriei, (4.40, ora României), că 59 de rachete de croazieră Tomahawk au fost lansate de la bordul unor distrugătoare aflate în estul Mării Mediterane. Baza aeriană atacată de Statele Unite se află în zona Shayrat, în provincia Homs.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.