ÎN AȘTEPTARE: Distribuirea alimentelor de la UE în Maramureș e blocată deocamdată

ÎN AȘTEPTARE: Distribuirea alimentelor de la UE în Maramureș e blocată deocamdată

 Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană nu vor ajunge la beneficiari nici în perioada următoare. Deși în data de 23 februarie trebuia să se semneze contractele pentru distribuția pachetelor alimentare, acestea nu au mai fost parafate deoarece s-au depus mai multe contestații. În aceste circumstanțe, nici nu mai poate fi preconizată o dată la care alimentele vor ajunge la persoanele defavorizate.

Distribuția ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană în România s-a organizat în mai multe loturi. Astfel au fost stabilite 13 loturi în funcție de regiuni, iar în luna februarie s-au depus contestații pentru 11 loturi. Cel în care este prevăzut și județul Maramureș se află printre cele contestate și deocamdată nu a fost comunicat un termen limită pentru soluționarea contestațiilor.
 “Noutăti ar fi că din păcate s-a depus contestație pe lotul 9 din care face parte și județul Maramureș. Ca să fie mai ușor Ministerului Fondurilor Europene s-a împărțit țara în 13 loturi iar din cele 13 s-au depus contestații pentru 11 loturi, printre care se află și lotul din care face parte județul nostru, atât știm la momentul actual, iar data soluționării contestațiilor încă nu a fost comunicată”, a arătat Cosmin Butuza, director de cancelarie la Prefectura Maramureș.
Contestațiile au fost depuse la Direcția de Achiziții Publice a Mninisterului Fondurilor Europene la sfârșitul lunii februarie. În aceste circumstanțe ajutoarele alimentare vor fi distribuite doar  celor care fac parte din loturile 1 și 12, singurele pentru care nu au fost primite contestații, respectiv în Brăila, Constanța, Ialomița, Tulcea, Iași și Vaslui.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.