IMPACT DUR: Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Gheorghe Şincai din Sighet

IMPACT DUR: Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Gheorghe Şincai din Sighet

 Accident în această după-masă pe strada Gheorghe Şincai din municipiul Sighetu Marmaţiei. Două maşini au intrat în coliziune după ce unul dintre şoferi nu a acordat prioritate în timp ce intenţiona să schimbe direcţia de mers spre stânga şi a fost acroşat de o maşină care venea din sens opus.

Zeci de oameni s-au adunat la locul accidentului, fiind speriaţi de zgomotul produs de tamponarea celor două autovehicule. Din primele informaţii se pare că o singură persoană, pasager în unul dintre autoturisme, ar fi fost rănită uşor.
„Astăzi, 1 martie 2016, la ora 16:25, am fost sesizaţi că pe strada Gheorghe Şincai s-a produs un eveniment rutier. Am venit la faţa locului, ocazie cu care am constatat că sunt implicate două autovehicule. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză se efectuează cercetări. E vorba de accident cu vătămare corporală uşoară”, a declarat agentul principal Vasile Grijac, din cadrul Biroului Rutier Sighet.
Şoferul care se face vinovat de producerea accidentului va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.