Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că proiectul de autonomie propus de UDMR "nu are nicio legătură cu Moscova, nici cu Crimeea, nici cu separatiștii, ci este un model care funcționează în Europa".
"Proiectul nostru nu are nicio legătură nici cu Moscova, nici cu Crimeea, nici cu separatiștii. Acest proiect are, când vorbim de ținutul secuiesc, foarte multe aspecte legate de limbă, de identitatea națională. Este un model care funcționează în Europa. Acest proiect nu a fost discutat nici cu Ungaria, nici cu Moscova", a precizat candidatul UDMR pentru Cotroceni, Kelemen Hunor, la o dezbatere organizată luni, în contextul alegerilor prezidențiale.
El a adăugat că, în relațiile etnicilor maghiari cu românii, de fiecare dată s-a ales calea dialogului.
"Mă delimitez de orice asociere cu Moscova și cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Noi nu vrem să plecăm din țară. Când vorbim de autonomie, niciodată nu ne gândim la separatism, la enclavizare, la statalitate. Noi, când vorbim de autonomie, vorbim de subsidiaritate, de descentralizare și, este adevărat, acolo unde comunitatea maghiară trăiește în număr mare, ne gândim la chestiunile lingvistice și la rezolvarea instituțională a problemelor pentru a păstra identitatea națională", a spus liderul UDMR.
Kelemen Hunor a prezentat, pe 18 septembrie, la Cluj-Napoca, un proiect legislativ de înființare a regiunii ținutului secuiesc.
Președintele UDMR a adăugat atunci că tot ce a fost gândit în cadrul proiectului de autonomie e în limitele ‘statului unitar român’ și că UDMR nu se gândește la separatism. De asemenea, el a spus că ‘UDMR va rămâne un factor de stabilitate, de echilibru în România’ și că proiectul constituie un act politic, constituțional și legitim.
La dezbaterea de luni cu tema "România mea: o țară puternică, fără tabuuri politice", organizată la SNSPA, au fost prezenți, printre alții, analistul politic Emil Hurezeanu, jurnalistul Luca Niculescu, politologul Cristian Pârvulescu, reprezentanți ai mediului academic.
Lasa un raspuns