Dacă vremea o va permite, campionatele de fotbal organizate de AJF Maramureș se vor relua în zilele de 12 și 13 martie. Până atunci, conducătorii cluburilor de liga a IV-a și a V-a trebuie să se grăbească pentru a rezolva toate formalitățile necesare, pentru ca echipele lor să se poată alinia la startul returului.
Înaintea primelor meciuri oficiale din 2016, cluburile trebuie să achite taxa anuală de participare în campionat, taxele individuale pentru fiecare jucător, iar fotbaliștii trebuie să facă vizita medicală, care e obligatorie, din șase în șase luni. Pentru a evita aglomerația din ultimele zile de dinaintea începerii returului, Asociația Județeană de Forbal a făcut și o programare pe zile a cluburilor, dar foarte puțini conducători țin cont de ea.
„Nu respectă programarea. Am progresat totuși, pentru că în fiecare zi au venit una sau două echipe și ne-am descurcat. Majoritatea cluburilor vor veni săptămâna viitoare și ultimele zile, înaintea startului returului, vor fi grele pentru noi”, a declarat secretarul AJF Maramureș, Iosif Medvecz.
Nici în privința transferurilor lucrurile nu stau mai bine, foarte puține cluburi legitimând pînă la acestă oră jucători noi pentru retur.
„Problema cu transferurile este mai complicată, deoarece echipele așteaptă ultimele 2-3 zile ale perioadei de transferuri. Încă n-au documentele întocmite corespunzător și probabil nu s-au înțeles între ele. Noi totuși sperăm ca până în 12-13 mertie să fim pregătiți să începem campionatul din acest punct de vedere”, a mai spus secretarul AJF Maramureș.
Mâine este programată în Baia Mare Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Maramureș. Ședința la care sunt invitați reprezentanții tuturor echipelor din ligile a IV-a și a V-a se va desfășura de la ora 11, în sala de ședințe a Direcției Județene pentru Tineret și Sport.
Lasa un raspuns