Exponatul săptămânii la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie este un vas de epocă romană – Barbaricum descoperit la Bozânta Mică la punctul Grind.
Cercetările arheologice sistematice efectuate la Bozânta Mică – Grind au dus la descoperirea a numeroase complexe arheologice din trei perioade istorice diferite: epoca bronzului, epoca romană – Barbaricum şi medieval timpurie. Pentru epoca romană, cultura materială este reprezentată de o mare cantitate de fragmente ceramice provenind de la vase de lut lucrate cu mâna (pastă grosieră, neuniform arsă, provenind de la oale pentru gătit) şi la roată (ceramică fină, gri-cenuşie, provenind în general de la chiupuri, castroane și ulcioare). Printre descoperiri se remarcă lupe și zgură din fier, monede, fibule, fusaiole, cuțite din fier, pandantive, mărgele, etc.
Cea mai mare parte a ceramicii descoperite la Bozânta Mică – Grind face parte din categoria ceramicii modelate la roată, fină, cenușie. De altfel, pentru această perioadă, acest tip ceramic este și cea mai caracteristică categorie ceramică din epoca romană în Barbaricum-ul Tisei Superioare. Vasul prezentat face parte din această categorie. Este de dimensiuni mai mici, având înălțimea de 15,6 cm, diametrul maxim, plasat în jumătatea superioară a vasului, de 13 cm, iar diametrul gurii de 11,7 cm. Pasta este fină, cenușie, nu prezintă angobă. Este decorat în jumătatea superioară cu șiruri de lini paralele incizate. Lipsește fundul vasului. Forma vasului, lipsa angobei și lipsa unor urme de ardere secundară ne fac să credem că acest vas era folosit la depozitarea produselor alimentare necesare gătitului.
Este interesant faptul că, înainte de războaiele marcomanice, ceramica cenușie din Câmpia Someșului a continuat tradiția olăriei dacice, pe când în vecinătatea limesului au fost preluate forme romane. Transpunerea la roată a unor forme modelate cu mâna, cum ar fi, de exemplu, vasele biconice este o caracteristică a ceramicii databilă după războaiele marcomanice. În general cultura materială în Barbaricum-ul din nord-vestul României se schimbă la nivelul ceramicii în primul rând în așezările mari, cu ateliere de olărie, pe când în așezările mai mici, secundare și/sau meșteșugărești, lângă forme noi, romanizate (străchina, ulciorul și vasul biconic lucrat la roată) continuă formele din faza anterioară de evoluție (oalele pentru gătit).
Lasa un raspuns