Evenimente rutiere pe drumurile din judeţ

Evenimente rutiere pe drumurile din judeţ

Un accident s-a produs ieri, în jurul orelor 13.30, pe D.J. 182 în localitatea Satu Nou de Jos. Aflată la volanul unui autoturism marca VW, Rodica L. de 27 ani s-a angajat în depăşirea unui tractor cu atelaj, fără să se asigure corespunzător într-o zonă cu marcaj longitudinal continuu. În aceste condiţii a intrat în coliziune cu un autoturism marca VW, condus regulamentar din sens opus de către Doru M. de 32 ani, din Baia Mare.
În urma impactului cei doi conducători auto au suferit vătămări corporale uşoare. Aceştia au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cercetările continuă şi la finalul acestora vor fi dispuse măsurile legale.
Tot ieri, în jurul orelor 18.30, s-a produs un alt eveniment rutier în Sighetu Marmaţiei. Lucian T. de 22 de ani , din Uricani – judeţul Hunedoara, conducea pe strada Mocăniţei din Sighet un autoturism marca Rover. Într-o curbă uşoară la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei, conducătorul auto a pierdut controlul direcţiei şi a ieşit în decor, intrând in coliziune laterală cu un copac. În urma impactului Raluca R. de 20 ani din Sighet, pasageră pe bancheta spate, a fost accidentată uşor.
În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că bărbatul de la volan nu consumase băuturi alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările şi vor dispune măsuri conform legii.
O infracţiune la regimul circulaţiei rutiere s-a înregistrat la Baia Mare. Un bărbat ce se afla la volanul unui autoturism marca Audi, în timp ce se deplasa pe strada Bernard Shaw, a pierdut controlul direcţiei şi a acroşat tomberoanele de deşeuri menajere aparţinând SC Drusal SA.
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de la Biroul Rutier Baia Mare au constatat că Ionuţ M. de 23 de ani, din Baia Mare conducea autoturismul fără a poseda permis de conducere. Mai mult, acesta şi-a declarat o identitate falsă, datele reale fiind stabilite la sediul poliţiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea si conducere fără permis.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.