Europarlamentarul Corina Creţu s-a căsătorit cu omul de afaceri Ovidiu Rogoz

Europarlamentarul Corina Creţu s-a căsătorit cu omul de afaceri Ovidiu Rogoz

Europarlamentarul social-democrat Corina Creţu, vicepreşedinte al PSD, s-a căsătorit religios sâmbătă, la Biserica Sfântul Spiridon Vechi din Capitală, cu omul de afaceri Ovidiu Rogoz.

Într-o zi importantă pentru miri, nu au lipsit nici oamenii care, de-a lungul timpului, i-au fost alături Corinei Creţu: fostul preşedinte Ion Iliescu, preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi soţia acestuia, europarlamentarul liberal Adina Vălean, preşedintele PC, Daniel Constantin, europarlamentarul social-democrat Daciana Sârbu, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi europarlamentarul PSD Cătălin Ivan. Fostul preşedinte Ion Iliescu le-a urat celor doi miri fericire şi o căsnicie cât mai lungă şi a precizat că noua ipostază, cea de femeie căsătorită, este de bun augur pentru Corina Creţu pentru că era "puţin stingheră".

"Probabil (o va schimba noua ipostază de femeie căsătorită – n.r.), adică se aşează omul mai bine; relaţie bilaterală – pentru că era puţin stingheră", a afirmat Ion Iliescu. El le-a spus jurnaliştilor prezenţi la ceremonie că soţia sa nu a putut veni la cununia religioasă a Corinei Creţu pentru că "se mişcă mai greu", dar i-a transmis fostului său purtător de cuvânt urările sale. De altfel, Ion Iliescu a spus că nu va merge şi la petrecere.

Şi preşedintele Senatului, liderul liberalilor Crin Antonescu, le-a urat mirilor viaţă lungă, frumoasă şi "să considere pentru tot restul vieţii lor că acesta a fost momentul cel mai frumos". Întrebat ce le doreşte celor doi, Crin Antonescu a spus glumind: "să aibă cât mai puţin de-a face cu presa!". Europarlamentarul social-democrat Cătălin Ivan a afirmat că important este ca cei doi să se iubească, să se înţeleagă şi "să înveţe şi Corina arta compromisului, ceea ce în căsătorie este esenţial". Alături de miri a fost sâmbătă şi soţia premierului, europarlamentarul Daciana Sârbu, cu fetiţa sa, care a fost domnişoară de onoare, la fel ca şi fiica ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

După ceremonia religioasă, mirii le-au spus jurnaliştilor că a fost o zi emoţionantă, dar urmează petrecerea, unde invitată specială este cântăreaţa Eva Kiss. Abia în decembrie, după alegeri, cei doi vor merge în luna de miere. "A fost a doua oară emoţionant pe ziua de azi, dar acum e mai bine şi mergem la petrecere. Acolo încercăm să ne relaxăm. A fost o zi grea, dar fericită. Dansul e super-pregătit", a spus Ovidiu Rogoz, soţul Corinei Creţu.

La petrecerea care va avea loc la un hotel din Capitală va fi prezent şi primul-ministru Victor Ponta. Corina Creţu şi Ovidiu Rogoz au spus "da", sâmbătă, şi în faţa ofiţerului stării civile la Casa Cununiilor din Sectorul 1.

***

Corina Creţu şi-a început cariera publică în 1990, când din luna iunie a acelui an a început să lucreze, pe rând, ca reporter şi publicist-comentator la cotidianele "Azi", "Cronica Română" şi "Curierul Naţional".

Din 1992 şi până în 1996 a fost expert la Preşedinţia României, în cadrul Cabinetului purtătorului de cuvânt. De altfel, după patru ani în care a fost expert pe lângă Senatul României (1996 – 2000), Corina Creţu a deţinut funcţia de consilier prezidenţial, purtător de cuvânt al preşedintelui Ion Iliescu şi şef al Departamentului Comunicării Publice (2000 – 2004).

La alegerile generale desfăşurate în noiembrie 2000, Corina Creţu a fost aleasă deputat în Parlamentul României, pe listele PDSR, iar la alegerile din noiembrie 2004 a devenit senator de Bucureşti, aleasă pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR.

În 2007 a fost aleasă europarlamentar din partea PSD, iar la scrutinul din iunie 2009 a obţinut cel de-al doilea mandat de eurodeputat.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.