Dosarul reţetelor false: Sumele decontate erau spălate prin introducerea într-un circuit comercial

Dosarul reţetelor false: Sumele decontate erau spălate prin introducerea într-un circuit comercial

Medicii acuzaţi că falsificau reţete prescriau tratamente pe numele unor pacienţi şi le trimiteau unor farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice, care falsificau semnăturile beneficiarilor şi le decontau la CNAS, banii fiind spălaţi prin introducerea într-un circuit comercial licit.  Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, în cursul lunii octombrie, începerea urmăririi penale faţă de 22 de persoane, medici şi farmacişti, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită, dare mită şi spălare de bani, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit procurorilor, medicii şi farmaciştii din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false, producând un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei.
Concret, farmacistul, de regulă diriginte de farmacie sau coordonator de zonă, stabilea o legătură cu un medic, specialist sau de familie. În baza înţelegerii cu farmacistul, medicul prescria în mod constant numeroase reţete false cu valoarea compensată, fără a avea acoperire într-o situaţie reală, în sensul că reţetele erau eliberate pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi şi care nu solicitaseră vreun tratament.
"Prin completarea rubricilor reţetelor menţionate medicul făcea menţiuni nereale cu privire la prescrierea efectiva a tratamentului", au precizat procurorii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.