Municipalitatea din Baia Mare dorește să înființeze o academie de handbal feminin. Cel care va coordona activitatea noii structuri sportive va fi antrenorul Ioan Băban, actualul director tehnic al echipei HCM Baia Mare.
Într-o declarație făcută în emisiunea Time Out, viitorul coordinator al Academiei de handbal feminin, Ioan Băban, a spus că în Baia Mare trebuie construită o adevărată piramidă, care trebuie să se bazeze pe sportul practicat în școli.
„Să vină handbalistele care au jucat la nivel înalt și care acum sunt profesoare să predea handbal în școli. I-am propus acest lucru și Magdei Kovacs. Poate facem și la Școala ”Vasile Alecsandri” o clasă de handbal. Trebuie să vină toate să refacă piramida pe care au distrus-o alții. Mă bucur că clasele de handbal de la Colegiul ”Anghel Saligny” merg în continuare cu rezultate excelente. Acolo sunt foști handbaliști și handbaliste care își fac treaba”, a declarat directorul sportiv al echipei HCM Baia Mare, Ioan Băban.
Viitoarea Academie de handbal feminin ar urma să constituie pe viitor o pepinieră pentru HCM Baia Mare, club care și-ar putea reduce astfel costurile necesare formării unui lot competitiv.
„La politica aceasta de transferuri, de formare a unei echipe de Liga Campionilor mi-aș permite să fac un comentariu. Dacă ne uităm la marile echipe, cum ar fi Gyor sau Buducnost, vedem că au 8-9 sau maximum 10 handbaliste de valoare, restul sunt tinere de perspectivă. Aici a greșit HCM Baia Mare”, a conchis directorul sportiv al echipei HCM Baia Mare, Ioan Băban.
În cadrul noiiAcademii de handbal feminin din Baia Mare ar urma să fie cuprinși cei mai buni antrenori de juniori care activează în acest moment la cluburile de juniori din oraș.
Lasa un raspuns