Doar o parte dintre caii salvaţi de la sacrificare au ajuns duminică la Tulcea

Doar o parte dintre caii salvaţi de la sacrificare au ajuns duminică la Tulcea
Doar 22 dintre cei 41 de cai din Delta Dunării, salvaţi de organizaţiile neguvernamentale de la sacrificare în urmă cu trei luni, au ajuns duminică în judeţul Tulcea.

Reprezentantul asociaţiei Vier Photen, Kuki Bărbuceanu, a declarat că organizaţia neguvernamentală deţinea autorizaţii de transport pentru 24 dintre cei 41 de cai care ar fi trebuit să ajungă în Delta Dunării, însă doi mânji au rămas în ferma de la Urleasca, judeţul Brăila, alături de mamele lor. ”Ni s-a spus că aceia care au paşapoarte de DSV Brăila pot veni la Tulcea, iar cei care au paşapoarte de la DSV Tulcea nu pot veni. (…) Ni s-a spus că nu avem un cod de exploataţie. Am cerut acest cod, dar nu s-a putut da. Am găsit un localnic care ne-a pus la dispoziţie codul lui de exploataţie, dar am fost întrebaţi de relaţie dintre noi şi persoana fizică ce ne-a dat codul. Trebuia să existe un contract? Apoi ni s-a spus că aceşti cai nu pot fi ţinuţi acolo că este în mijlocul satului, iar caii vin dintr-o zonă cu potenţial de anemie infecţioasă. Ni s-a spus că putem duce doar 17, iar până la urmă am obţinut autorizaţie pentru 22”, a afirmat reprezentantul asociaţiei Vier Photen. 

”Caii vor rămâne într-un ţarc timp de trei luni, iar ulterior vor fi lăsaţi să pască pe islazul comunei, nu în pădurea Letea, pentru că vrem să protejăm această arie naturală”, a menţionat Kuki Bărbuceanu. 

Cei 22 de cai care sunt transportaţi duminică în Deltă fac parte din grupul de 54 de animale al cărui transport spre un abator din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost oprit în localitatea Urleasca, judeţul Brăila. 

Pe 12 mai, aflat în zona Letea pentru a pregăti vizita unor oficiali guvernamentali din Austria, reprezentantul asociaţiei, Kuki Bărbuceanu, a constatat că mai mulţi cai, unii dintre ei bolnavi de anemie infecţioasă, au fost prinşi şi lăsaţi fără îngrijiri medicale, el sesizând autorităţile cu privire la această situaţie pe data de 18 mai. 

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este a treia zonă din lume în ceea ce priveşte biodiversitatea după Bariera de corali (Australia) şi Arhipelagul Galapagos (Ecuador), fiind considerată o bancă de gene naturală de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul universal. 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.