DECLARAŢIE: Klaus Iohannis îi cere lui Victor Ponta să clarifice în fața națiunii situația domniei sale

DECLARAŢIE: Klaus Iohannis îi cere lui Victor Ponta să clarifice în fața națiunii situația domniei sale

În spațiul public, s-au spus lucruri grave, care ne fac să credem că, în unele instituții ale statului, există probleme de funcționare. S-au făcut afirmații care ridică mari semne asupra trecutului unuia din candidații la Președinția României, în speță a domnului Victor Ponta.
Având în vedere că aceste teme și aceste afirmații sunt de o gravitate
deosebită, ele nu pot fi trecute cu vederea, nu pot fi mușamalizate, nu pot fi scoase din dezbaterea publică. Îi solicit domnului Victor Ponta să clarifice în fața națiunii situația domniei sale și să facă lumină în această chestiune, să ne lămurească foarte bine care lucruri sunt adevărate și care nu sunt adevărate din cele spuse despre domnia sa.
Îmi amintesc că, la Craiova, atunci, în mijlocul inundațiilor, când domnul Victor Ponta s-a lansat, a spus că este un politician tânăr, că a făcut numai lucruri bune și că nu are absolut nimic de ascuns. În condițiile de acum, trebuie să pun o întrebare și mă tem, retorică: domnule Ponta, ce alte lucruri ați mai ascuns în CV-ul dumneavoastră? Ce alte lucruri nu ne-ați spus și ar fi fost bine să le spuneți?
După părerea mea, domnul Victor Ponta nu poate să fie președintele României. Președintele României nu poate să fie un politician mincinos,duplicitar și manevrat.
România lucrului bine făcut, concept pe care eu îl propun electoratului, nu are loc pentru astfel de scandaluri sterile. România lucrului bine făcut, o
Românie pe care eu o propun românilor, este o Românie normală, în care politica este scoasă la lumină, în care politicienii nu sunt manevrați și
în care problemele României se discută în spațiul public, deschis și orientat spre soluții, nu spre senzațional.
După părerea mea, cu scandaluri care trec total pe lângă interesul cetățeanului, nu se poate rezolva absolut nimic.
Și, în final, eu cred că președintele este al românilor, nu al unor structuri, nu al unor găști de partid. Cu alte cuvinte, președintele trebuie să fie un om liber, în cel mai pozitiv sens al cuvântului. Eu sunt un om liber! Victor Ponta este un politician manevrat.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.