DE ÎNVIERE: Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă și în acest an în Maramureș

DE ÎNVIERE: Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă și în acest an în Maramureș

 Sfânta Lumină, luată de pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim, va ajunge anul acesta pentru a opta oară în Eparhia Maramureșului. Sfânta Lumină va fi adusă la Catedrala Episcopală Sf. Treime din Baia Mare sâmbătă, în jurul orei 23:30. 

Sfânta Lumină va fi adusă și în acest an în județul noastru cu sprijinul lui Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Întrucât Aeroportul din Baia Mare este în faza lucrărilor de reorganizare, Sfânta Lumină va fi adusă de o delegaţie eparhială, sâmbătă 15 aprilie, în jurul orei 21:30 la Cluj Napoca, iar în jurul orei 22:15 destinaţia finală  va fi Aeroportul din Satu Mare. Protopopii, preoții și monahii o vor primi la Aeroportul din Satu Mare pentru a o putea oferi credincioşilor care vor participa la Slujba Învierii, ce va fi săvârşită în bisericile şi mănăstirile din eparhia Maramureșului și Sătmarului. Sfânta Lumină va fi adusă la Catedrala Episcopală Sf. Treime din Baia Mare în jurul orei 23:30, iar pentru cei din Protopopiatele Lăpuş şi Vişeu, Sfânta Lumină se poate primi la Aeroportul din Cluj Napoca, după ora 21:30. De la Satu Mare, la fel ca în anul precedent, Sfânta Lumină va fi preluată de delegaţi din Slovacia, Ungaria şi Austria.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.