Cornul şi laptele în întârziere

Cornul şi laptele în întârziere

A trecut aproape o săptămână de la începerea şcolii, iar elevii încă nu şi-au primit cornul şi laptele promis. Dacă pe unii nu-i afectează acest lucru, există însă şi elevi sau preşcolari pentru care acestea au o importanţă deosebită, neavând o stare materială bună.
La trei zile de la începerea noului an şcolar, elevii se întreabă de ce nu au primit încă laptele şi cornul. Dar ei nu ştiu că va mai trece ceva timp până să le primescă, deoarece licitaţia făcută de Consiliul Judeţean Maramureş, încă nu a fost preluată de către o firmă. Zilele acestea vor avea loc licitaţiile, iar firma care va câştiga va începe derularea programului în cel mai scurt timp.
„În mod normal, odată cu începerea anului şcolar, dar am înţeles că programul nu a fost derulat, ceea ce înseamnă că nu a terminat Consiliul Judeţean licitaţiile. Aşteptăm, zilele acestea ar trebui să-i dea drumul. Întrucât licitaţiile au fost făcute de către Consiliul Judeţean, nu ştim firmele care au fost selectate pentru acest program. Sarcina şcolilor este doar să primească şi să distribuie la elevi, deci nu avem posibilitatea să influenţăm selecţia firmelor distribuitoare în niciun  fel. Eventual, şcolile pot să reclame eventualele disfuncţionalităţi care apar în derularea acestui program la Consiliul Judeţean”, ne-a declarat Pavel Filip, purtător de cuvânt din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.
Cei care vor beneficia de acest program vor fi preşcolarii de la grădiniţele cu program normal, precum şi elevii claselor I-VIII. După cum s-a discutat până în prezent, o parte dintre elevii maramureşeni s-ar putea să primească şi măr, dar acest lucru nu este sigur, în momentul de faţă doar se vehiculează.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.