Contractul pentru privatizarea Oltchim NU A FOST SEMNAT. Diaconescu: Contractul este diferit faţă de cel iniţial

Contractul pentru privatizarea Oltchim NU A FOST SEMNAT. Diaconescu: Contractul este diferit faţă de cel iniţial

Contractul dintre OPSPI şi Dan Diaconescu privind privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) nu a fost semnat luni, Diaconescu acuzând că din acord lipsesc clauze, prevederi şi anexe şi că documentul avansat de OPSPI este diferit faţă de forma contractului anunţată o dată cu caietul de sarcini."Nu am putut semna acest contract, întrucât lipsesc clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizarea Oltchim", a declarat luni Dan Diaconescu, la ieşirea din Ministerul Economiei, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii OPSPI în vederea încheierii contactului de privatizare a Oltchim.Diaconescu a adăugat că avocaţii săi au rămas în sediul Ministerului Economiei pentru lămurirea situaţiei şi că după ce acest contract va fi încheiat el va vinde acţiunile pe care le-a cumpărat de la stat către cetăţeni "probabil, la preţul de pe bursă".Diaconescu a mai spus că termenul pentru semnarea contractului este de zece zile de la data adjudecării licitaţiei.Câştigătorul licitaţiei anunţa luni de dimineaţă că vrea să semneze în cursul zilei contractul cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) şi că banii să intre imediat în conturile companiei, pentru plata salariilor şi asigurarea capitalului de lucru.La rândul său, şeful OPSPI, Remus Vulpescu, a declarat că este pregătit ca semnarea contractului să aibă loc luni.Diaconescu şi Vulpescu aveau vineri, după licitaţie, opinii diferite privind momentul semnării contractului. Astfel, şeful OPSPI îi comunicase lui Diaconescu că speră să semeneze luni contractul, dar câştigătorul licitaţiei spunea că trebuie să studieze acordul, fără să ofere un termen concret pentru semnare.Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.