Comisar șef mort într-un accident

Comisarul şef de poliţie Gabriel Ciprian Sauliuc s-a stins din viață ieri, la vârsta de doar 45 de ani, într-un accident.

”Vestea cumplită că şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie ne-a zguduit pe toți şi ne-a încărcat inimile de durere şi de cele mai profunde sentimente de tristețe și compasiune. Ofiţerul şi-a început activitatea profesională în cadrul Ministerului Afacerilor Interne la data de 12 iulie 1997, iar din 2012 şi-a desfăşurat activitatea la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi ulterior la Serviciului de Ordine Publică, iar în ultimii cinci ani a fost şi coordonatorul Grupei Canine. În toată această perioadă, a muncit cu dăruire, cu pricepere, cu optimism, reuşind să aducă valoare instituţiei şi bucurie în sufletele noastre. În urma lui rămâne fiica sa, „tot universul meu”, aşa cum îi plăcea să spună, familia greu încercată, colegii care l-au preţuit enorm şi multe, multe amintiri nepreţuite. Transmitem familiei sincere condoleanţe şi o asigurăm de profunda noastră compasiune”, au arătat reprezentanții IPJ Maramureș. Dumnezeu să-l odihnească!

 

Lăsați-vă comentariul la Anuleaza raspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.