Candidatul pe Colegiul 3 senat, Liviu Marian Pop, în vizită la Botiza şi Săpânţa

Candidatul pe Colegiul 3 senat, Liviu Marian Pop, în vizită la Botiza şi Săpânţa

Liviu Marian Pop, candidatul pe Colegiul 3 Senat, a vizitat în acest sfărşit de săptămână comuna Botiza, unde localnicii l-au primit cu braţele deschise. Acesta s-a întâlnit cu botizenii sâmbătă, la târgul care a avut loc în localitate.
 Primirea a fost una foarte bună, oamenii fiind încântaţi de prezenţa sa. A stat de vorbă cu ei, le-a vorbit despre multe şi le-a ascultat ofurile şi doleanţele. Vizita a fost una de moment, iar pe întreg parcursul acesteia, oamenii s-au dovedit a fi extrem de benevoli şi încântaţi de prezenţa sa. Cu mic cu mare, cu vârstinici şi tineri, toţi au venit să-şi vadă candidatul pe viu şi pe lângă că l-au primit aşa cum se cuvine, i-au lansat invitaţia de a-i vizita mai des.
Din Botiza, vizita candidatului pe Colegiul 3 Senat, Liviu Marian Pop, a continuat la Săpânţa, unde s-a întâlnit cu Primarul comunei,cu reprezentanţi ai Consiliului Local, dar şi cu preşedinţii de partid din zonă. S-au discutat problemele actuale ale comunei, despre viitoarele proiecte şi totodată s-au adus în discuţie soluţii pentru rezolvarea problemelor prioritare.
S-a pus în discuţie turismul, care are ca unul dintre cele mai importante obiective în Maramureş comuna Săpânţa, atât cu Cimitirul vesel, cât şi cu Săpânţa Peri, iar soluţiile de exploatare la maxim a acestor obiective au venit şi ele din parte candidatului. Aceasta a fost încă una dintre vizitele lui Liviu Marian Pop, care dovedeşte că maramureşenii sunt încântaţi de iniţiativele şi ideile Ministrului, pentru a promova această zonă.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.