CAMPANIE: OFL Maramureş, nominalizată la Maramureșeanul Anului 2015 la categoria politic

CAMPANIE: OFL Maramureş, nominalizată la Maramureșeanul Anului 2015 la categoria politic

 Campania Maramureșeanul Anului 2015, realizată de trustul de presă TV Sighet, Sighet FM și site-ul de știri MaraMedia.ro, continuă astăzi cu o nominalizare, la categoria politic. Este vorba despre OFL Maramureş, organizaţie prin intermediului căreia au fost iniţiate proiecte cu impact pentru societate. 

În luna februarie a anului trecut, OFL Maramureş a organizat o acţiune care a avut ca temă combaterea violenţei – “Să spunem da iubirii vs. nu violenţei”. Femeile liberale s-au implicat activ şi în domeniul sănătăţii. Programul “PNL are grijă de sănătatea ta” s-a derulat pe parcursul întregului an şi, prin intermediul lui, s-au oferit maramureşenilor consultaţii gratuite şi câteva sfaturi legate de prevenţie. OFL Maramureş s-a remarcat şi în luna iunie când s-a organizat în municipiul Baia Mare o acţiune pe tema informării şi conştientizării populaţiei privind prevenţia şi combaterea diferitelor tipuri de cancer, cu precădere cel de col uterin. OFL Maramureş a mai marcat în luna octombrie Ziua de luptă împotriva cancerului, prin iluminarea unui hotel în roz şi lansare de lampioane. 
Femeile liberale au realizat şi acţiuni în domeniul culturii. În perioada mai-iunie, s-a derulat campania “Dăruieşte pur şi simplu”, în cadrul căreia au avut loc donaţii de cărţi pentru românii din Moldova. Volumele adunate la sediul PNL Maramureş au fost duse de copreşedintele OFL Maramureş la Botoşani. OFL Maramureş s-a implicat pe parcursul anului şi în multiple acţiuni în domeniul educaţiei.
Campania Maramureşeanul anului 2015 continuă şi în zilele următoare. În competiţie vor intra maramureşenii care s-au remarcat anul trecut datorită performanţelor lor din diferite domenii de activitate.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.