Luptătorul român Cătălin Moroșanu și-a asigurat calificarea în marea finală a circuitului Superkombat, ce va avea loc pe 22 noiembrie la Monza Arena din Milano, după ce l-a învins pe Brian Douwes în al cincilea Mare Premiu Mondial din acest an, organizat la Almere, în Olanda, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
În meciul vedetă al celei mai importante gale de pe teritoriul Olandei în ultimii trei ani, Moroșanu a dominat confruntarea cu olandezul Douwes în toate cele trei reprize, iar arbitrii-judecători au decis în unanimitate victoria pentru sportivul originar din Iași, care a obținut astfel al treilea succes din 2014.
"E o victorie importantă pentru mine, mai ales că în ultimii doi ani am absentat de la finală. Mă bucur și pentru faptul că voi lupta pentru prima dată în Italia, acolo unde există o comunitate mare de români și sper să am parte de susținere cel puțin la fel ca cea din Olanda, unde galeria noastră a fost numeroasă", a spus Moroșanu.
În cadrul primei galei produse de Eduard Irimia în Țara Lalelelor a luptat și elevul lui Ciprian Sora, Cristian Spetcu. Acesta a terminat la egalitate cu tunisianul Hamza Soesie la capătul a patru runde. Finala turneului piramidal la categoria grea a fost câștigată de marocanul Tarik Khbabez, cel care ar putea să-i fie chiar adversar lui Moroșanu în finala de la Milano.
La evenimentul deschis de Bogdan Vlădău cu melodia "Time to move" și transmis în direct în 90 de țări au fost prezenți aproximativ 3.000 de spectatori, printre care și triplul campion mondial Remy Bonjasky.
Pentru Superkombat urmează a doua gală consecutivă organizată în străinătate, pe 25 octombrie, la Geneva (Elveția), unde va avea loc Final Elimination. Capul de afiș va fi confruntarea dintre Andrei Stoica și spaniolul Moises Baute pentru titlul mondial. După Moroșanu, în marea finală de la Milano ar putea ajunge și Bogdan Stoica, singurul român prezent în meciurile eliminatorii de la Geneva.
Lasa un raspuns