Echipajul de jandarmerie ce acţiona pe raza municipiului Baia Mare, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost sesizat telefonic de către personalul unui magazin situat pe strada B-dul Bucureşti din Baia Mare despre sustragerea unor produse din incinta magazinului.
La faţa locului jandarmii l-au identificat pe Vasile L. de 52 de ani, din Baia Mare care, intrat în magazin pentru a face cumpărături, s-a servit de la raionul cu produse electrice cu un mouse pe care l-a ascuns în buzunarul hainei . La casa de marcat făptuitorul nu a achitat bunul ascuns în buzunar, dar la ieşirea din magazin alarma porţilor senzormatice s-a declanşat, fiind oprit de către personalul de pază al magazinului şi condus în camera de odihnă până la sosirea jandarmilor. Profitând de neatenţia agenţilor de pază, persoana în cauză a încercat să arunce bunul sustras într-o cutie de colectare a produselor reciclabile. Cel în cauză este susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208, 209 alin. 1 lit. e, Cod Penal. Dosarul cu actele de constatare întocmite a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.
Lasa un raspuns