Baia Mare: CSM Bucureşti – HCM Baia Mare, luni, ora 17:00, în direct la Digi Sport 2

Baia Mare: CSM Bucureşti – HCM Baia Mare, luni, ora 17:00, în direct la Digi Sport 2

Partida CSM Bucureşti – HCM Baia Mare din cadrul etapei a II-a a Ligii Naţionale feminine de handbal se va juca luni, 10 septembrie, de la ora 17:00, în sala Rapid din capitală şi va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2. Meciul va fi arbitrat de Claudiu Belean din Târgu Mureş şi Valentin Călina din Piteşti.
HCM Baia Mare a învins cu scorul de 24 la19, pe HCM Roman, în prima etapă din sezonul competiţional 2012-2013.
Cu doi interi în formă foarte bună, Melinda Geiger şi Eliza Buceschi, băimărencele au condus pe tot parcursul jocului, diferenţa maximă fiind de 8 goluri. Foarte bună a fost şi evoluţia în apărare a gazdelor, printre sportivele care s-au mai făcut remarcate numărându-se portarul Claudia Cetăţeanu, cu 10 parade spectaculoase, inclusive două aruncări de la 7 metri apărate. Aproximativ 800 de spectatori au participat la primul meci al handbalistelor, din sezonul competiţional 2012-2013, informează conducerea clubului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.