Baia Mare: 7,735 mil. pentru stingerea arieratelor unităţilor administrativ teritoriale din Maramureş

Baia Mare: 7,735 mil. pentru stingerea arieratelor unităţilor administrativ teritoriale din Maramureş

7,735 milioane de lei au fost alocate judeţului Maramureş pentru stingerea arieratelor unităţilor administrativ-teritoriale, în baza Ordonanţei 13. Aceste arierate trebuiau virate de către furnizorii de bunuri şi sevicii doar în contul obligaţiilor restante faţă de bugetul de stat.

Oficialii Direcţiei de Finanţe Maramureş au arătat că potrivit totalului sumelor aprobate şi virate ca urmare a aplicării Ordonanţei 13, la nivelul judeţului Maramureş au încheiat acorduri 20 de primării, pentru 28 de societăţi comerciale. Suma totală aprobată şi cumulată până în data de 10 septembrie este de 2.172.000 lei. "Diferenţa până 7 milioane va fi virată la bugetul de stat şi din informaţiile pe care le avem nici la nivelul ţării, această sumă totală, care nu s-a folosit, va fi repartizată, va urma probabil o nouă repartizare. Sunt unele judeţe, am sesizat situaţii pentru energie, care aveau unităţi centralizate, distribuţie şi transport energie termică, ceea ce la noi în judeţ nu s-a întâmplat. Au fost judeţe în acest caz care au consumat întreaga sumă şi nu mai avea restanţe. Probabil după data de 1 octombrie când mai avem termen de raportare a sumelor rămase, se va proceda la o nouă redistribuire pe judeţe", a declarat directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş, Ioan Popa.

Directorul adjunct al Direcţiei de Finanţe Maramureş recunoaşte că au intervenit o serie de probleme în aplicarea prevederilor Ordonanţei 13. "A fost prevederea legală că arieratele născute din obligaţiile de plată ale primăriilor pentru lucrări, servicii care au sursă de finanţare programe naţionale sau fonduri nerambursabile, nu se încadrau în prevederile ordonanţei şi foarte multe situaţii de acest gen am întâlnit la primării care aveau arierate dar pe fonduri sau sume nerambursabile", a adăugat Ioan Popa

In urma rectificării bugetului de stat pe anul 2012, Guvernul a aprobat alocarea, pe judeţe, a unor sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi repartizarea acestora pe unităţi administrativ-teritoriale. Scopul alocării acestor sume este achitarea arieratelor înregistrate în contabilitatea unor unităţi administrativ-teritoriale şi instituţii publice finanţate integral din bugetele locale din subordinea acestora, rezultate din relaţii cu operatori economici furnizori de bunuri, servicii şi lucrări, inclusiv cu operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, precum şi a sumelor datorate şi neachitate de unităţile administrativ-teritoriale operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.