ARE NEVOIE DE AJUTOR: Mama bărbatului găsit carbonizat sâmbătă în Sighetu Marmației nu are bani ca să îl înmormânteze

Necazuri peste necazuri pentru o femeie din Sighetu Marmației. Sâmbăta trecută fiul Mariei Șofineț a fost găsit carbonizat de pompieri după ce casa de pe strada Trandafirilor în care aceștia locuiau a luat foc. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morgă iar femeia a rămas pe drumuri și doarme pe la vecini și cunoștințe.

Cu ochii în lacrimi femeia mărturisește că nu își poate lua băiatul de morgă pentru că nu are bani de înmormântare.

”Nu știu când a luat foc că eu nu eram acasă, m-au strigat vecnii.Când am venit ușa era închisă și flacăra a ieșit prin acoperiș. Au venit pompierii și au stins focul dar eu am leșinat de spaimă, băiatul meu  a ars, a murit în incendiu. Am fost la morgă și i-am dus costumul, i-au făcut autopsia. Pe ce să îl scot de la morgă că nu am bani, de asta am apelat la domnul primar din cât se poate să mă ajute că nu am cum. E nevoie de sicriu, preot, groapă și clopotele. Am fost și la biroul de pensii și mi-au zis că dacă nu a fost angajat nicăieri, nu mă pot ajuta”, a mărturisit Maria Șofineț.

Femeia cere administrației locale sighetene dar și reprezentanților bisericii să o ajute să își înmomânteze fiul.

Știre în curs de actualizare.

Lăsați-vă comentariul la Anuleaza raspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.