ANSVSA: În România nu a fost detectată prezenţa acrilamidei în produsele alimentare

ANSVSA: În România nu a fost detectată prezenţa acrilamidei în produsele alimentare
În România nu a fost detectată prezenţa acrilamidei în produsele alimentare analizate, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, remis, luni, AGERPRES.
ANSVSA precizează că nu a primit nicio notificare până în prezent, prin intermediul Sistemului Rapid pentru Alimente şi Furaje (SRAAF) organizat la nivelul Comisiei Europene, privind existenţa în România a unor produse alimentare cu nivel crescut de acrilamidă. 
‘În situaţia în care un stat membru este informat despre existenţa unui risc semnificativ direct sau indirect pentru sănătatea publică, cu privire la alimente şi furaje, are obligaţia, ca fiecare autoritate competentă din statele Uniunii Europene, de a notifica imediat Comisia Europeană, prin intermediul SRAAF, conform procedurilor’, se precizează în comunicatul citat. 
Potrivit ANSVSA, acrilamida este o substanţă chimică care poate fi prezentă în alimente ca urmare a practicilor de preparare termică. Studiile ştiinţifice au relevat faptul că, în mod particular, alimentele ce conţin amidon sunt cele mai mult afectate. Printre acestea se includ cartofii sau produsele din cereale sau pe bază de cereale, alimente care au suferit tratamente de prăjire intensă, coacere şi alte procesări la temperaturi înalte. 
În luna mai 2007, Comisia Europeană a adoptat Recomandarea privind monitorizarea nivelurilor de acrilamidă în alimente, recomandare care a fost readoptată în iunie 2010 (Recomandarea Comisei 2010/307/EU). În conformitate cu prevederile legislaţiei europene, fiecare stat membru are responsabilitatea prelevării, analizării şi raportării unui anumit număr de date corespunzătoare unui anumit număr de probe de produse alimentare în vederea realizării acestei monitorizări. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.